Cheltuieli de cinci stele pentru oaspeţii lui Blaga

În plină criză economică, ministerul condus de Vasile Blaga a promovat o hotărâre de guvern care vizează fonduri de protocol pentru delegaţiile străine invitate să participe la diferite acţiuni, oaspeţii fiind cazaţi la hoteluri de cinci stele şi având parte de călătorii la clasa business, pe cheltuiala statului român.

Potrivit unei Hotărâri de Guvern din 29 mai, publicată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, ministerul condus de Vasile Blaga sau instituţiile aflate în subordinea sa pot organiza întâlniri, mese rotunde, seminarii, comunicări, colocvii, cursuri şi sesiuni în afara ţării.

Invitaţii ministrului Vasile Blaga vor fi cazaţi la hotel de 5 stele, în vreme ce cazarea pentru alte categorii de invitaţi se va face în unităţi hoteliere, cu tarife de maximum 150 de euro pe noapte, de persoană.

Sumele alocate pentru participanţii la evenimentele de protocol ale MDRL se ridică la 50 de euro de persoană în cazul meselor oferite de ministru şi 25 de euro în cazul celor oferite de alţi membri ai ministerului.

Pentru a promova programele derulate din fonduri europene, MDRL poate organiza campanii în mass-media din străinătate.