Cheesecake cu zmeură, fără zahăr, pentru zile călduroase de vară

În perioada în care am stat izolați, mulți dintre noi, cei obligați să ne petrecem timpul în apartamente, ne-am fi dorit să fi locuit într-o casă cu ceva curte și grădină. Noi ne-am gândit la casa părinților de la țară, unde, din cauza restricțiilor de circulației, nu puteam ajunge.

Dar cum este sezonul zmeurei, iar restricțiile de călătorie au fost ridicate, ne-am decis să „evadăm” dintr-un București din ce în ce mai aglomerat, cu aer din ce în ce mai irespirabil și parcă mai sufocant decât înainte.

Așa că am făcut o vizită la țară, unde ne-am relaxat și am cules zmeura care tocmai se înroșea pe rugii din grădină. Despre beneficiile acestui fruct, sărac în calorii și bogat în fibre, pe care ar fi de preferat să-l consumați proaspăt n-are rost să vă povestesc.

Cum anul acesta se arată rodnic, iar zmeura se va face din belșug (cel puțin în grădina părinților noștri), cu siguranță ne vom îndestula. Ba, la fel de sigur, o vom folosi și la prepararea unor dulciuri, pe care le facem din ce în ce mai rar, în ultima perioadă, conștienți fiind că am cam exagerat cu prăjiturile și mâncarea în perioada de izolare.

Pentru început, totuși, ne-am propus să refacem o rețetă pe care soția a testat-o anul trecut, când am primit vizita unor musafiri care nu consumau zahăr, din rațiuni de sănătate: cheesecake cu zmeură low carb.

Împărtășesc cu voi rețeta, în caz că vă hotărâți să o încercați.

Pentru blat aveți nevoie 130 gr făină de migdale (o puteți obține dintr-o cantitate egală de migdale măcinate în râșnita de cafea). Puneți făina într-un castron, adăugați 50 gr de unt topit, un ou, 3 linguri de îndulcitor și o linguriță de ghimbir ras (opțional) și amestecați totul, de preferat cu o paletă de silicon.

O dulceață specială, cu căpșuni și rubarbă

Tapetați cu hârtie de copt o formă de tort detașabilă. Pentru această rețetă am folosit o formă cu dimensiuni de 18 cm. Dacă tava este mai mare, e musai să multiplicați igredientele.

Puneți compoziția pentru blat în tava tapetată cu hârtie de copt întindeți-o uniform, cu ajutorul unei linguri și dați-o la cuptorul încins la o temperatură de 180 de grade, timp de 10 minute. Scoateți apoi și lăsați la răcit.

Cum pregătiți crema de brânză

Între timp, pregătiți crema și piureul de zmeură. Puneți într-un blender, pe rând, următoarele ingrediente: 500 grame de cremă de brânză, 4 linguri de îndulcitor, 125 ml smântână fără lactoză, 3 ouă, o  linguriță de pudră de vanilie. Apoi, amestecați totul până se transformă într-o cremă fină și aromată și puneți într-un vas pe care dați-l la rece, în frigider.

Tot în blender, după ce l-ați curățat în prealabil, adăugați 200 gr de zmeură și 3 lingurițe de înducitor. Pasați până obțineți un piure, care să poată fi strecurat.

Scoateți tava în care ați copt blatul și puneți peste acesta crema de brânză dată la frigider. Turnați apoi piureul de zmeură, încorporându-l în compoziția de brânză cu ajutorul unei furculițe. Dați tava în cuptorul încins la 180 grade pentru 20 de minute. Testați dacă s-a copt înțepând-o cu o scobitoare. Prăjitura este gata dacă trece testul, iar scobitoarea iese curată.

Lăsați cheesecake-ul la temperatura camerei până se răcește complet, apoi dați-l la frigider. Se servește rece, eventual cu extra piure de zmeură, obținut cum am explicat mai sus.

Este un desert răcoros și reconfortant, numai bun de servit în tihnă într-o zi de vară. Să vă fie de bine!

 

Tiramisu low carb pentru ieșirea din carantină