Editura Evenimentul si Capital

TRAGEDIE în LUMEA LITERATURII! S-a STINS din VIAȚĂ un CELEBRU SCRIITOR. Poveștile lui au BUCURAT o mulțime de GENERAȚII

Autor: | | 0 Comentarii | 4006 Vizualizari

Scriitorul rus Eduard Uspensky, care a semnat numeroase cărţi populare dedicate copiilor, ce au fost adaptate în desene animate mult urmărite de generaţii întregi din Uniunea Sovietică şi din Rusia de astăzi, a decedat la Moscova la vârsta de 80 de ani.

Scriitor, poet şi scenarist, Uspensky a început să cunoască faima în anul 1966, odată cu publicarea cărţii despre Cheburashka. Această poveste îl are ca protagonist pe un animal micuţ dar cu urechi mari, originar din pădurea tropicală, ce ajunge accidental la oraş într-o cutie cu portocale şi al cărui cel mai bun prieten este un crocodil, Gena, informează miercuri AFP citând un anunţ publicat de apropiaţii autorului, preluat de presa rusă, scrie antena3.ro. După câțiva ani, povestea a fost adaptată ecranului, iar Cheburashka a devenit rapid unul dintre cele mai îndrăgite personaje de desene animate în URSS şi Federaţia Rusă. În anul 2000, Cheburashka a devenit un real succes și în Japonia. Într-un mesaj transmis prin care ține să își prezinte condoleanțele rudelor lui Uspenski, președintele rus, Vladimir Putin a declarat „Mai multe generaţii de ruşi au crescut inspiraţi de personajele acestui scriitor celebru şi au absorbit tot binele răspândit de acestea”. Cheburashka a devenit în 2004 mascota oficială a sportivilor ruşi care au participat la Jocurile Olimpice de vară de la Atena, notează AFP. În 2016, un Cheburashka din pluş a ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la înfiinţarea studioului rus Soiuzmultfilm, Ministerul Culturii prezentând la acea vreme acest animal misterios drept „cel mai important personaj din desenele animate ruseşti”.

Mihail Svidkoi, reprezentant special al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru cooperare culturală internaţională, citat de agenţia TASS, a punctate: „Am pierdut un mare scriitor şi un mare visător (...), o persoană minunată, care i-a învăţat pe copii să viseze împreună cu el”. La rândul său, președintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului Federației Ruse), aceslav Volodin, a declarat: „Traduse în 25 de limbi străine, cărţile lui Uspensky sunt foarte sincere şi promovează bunătatea, compasiunea şi prietenia adevărată”.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
14:02 Înregistrare cu un GREU DIN PSD: „Îl cheamă la DNA să spună că domnul preşedinte…” LA CINE SE REFERĂ? Breaking news 13:08 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 13:07 ATENTAT POLITIC EȘUAT. Cum a reușit Liviu Dragnea să scape dintr-o nouă ambuscadă. Editorial de Dan Andronic. 11:35 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 09:10 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 09:08 Adevărata bombă de la CEx al PSD? LUI TĂRICEANU NU-I VA PLĂCEA... Breaking news în politică 08:49 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 08:44 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 08:43 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică

Articole salvate