CFR Marfă are un nou director! Cine l-a înlocuit pe Mihuț Constantin Crăciun

Mihai Manole a fost numit, joi, de către Consiliul de Administrație al SNTFM CFR Marfă SA, în funcția de președinte interimar al companiei.

"Numirea unui director general interimar asigură cadrul necesar continuității activității CFR Marfă. Asigurăm pe această cale toți partenerii noștri de afaceri, respectiv: clienți, furnizori sau creditori că activitatea societății va fi continuată în condiții normale", se precizează în comunicatul societății, citat de Agepres. 

Mihai Manole este angajatul CFR Marfă încă de la înființarea societății, în anul 1998, și a parcurs toate etapele profesionale în cadrul societății, de la inginer, șef serviciu până la cea de director locomotive.

Fostul director al CFR Marfă, Mihuț Constantin Crăciun, ar fi vizat în dosarul în care procurorii DIICOT fac cercetări față de 40 de persoane, pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals.

Citește și: