CFR Cluj, încă un transfer de umplutură

Aproape ziua şi transferul la CFR Cluj, echipă care se pregăteşte de grupele UEFA Champions League. De la meciul retur cu FC Basel, la finalul căruia CFR a obţinut calificarea în grupele celei mai importante competiţii intercluburi din lume, ardelenii transferă jucători pe bandă rulantă.

Din păcate pentru CFR, cei mai mulţi dintre cei veniţi până acum în Gruia sunt anonimi.

Ultimul sosit la Cluj e un mijlocaş italian de 22 de ani, Matteo Lignani, care a evoluat ultima oară la modesta Livorno din Serie B.

Site-ul oficial al campioanei României, care a anunţat "senzaţionalul" transfer, mai spune că Lignani va purta tricoul cu numărul 28.

Matteo Lignani s-a născut pe 23 august 1990 la Città di Castello, undeva pe lângă Perugia. A început fotbalul la Perugia, iar în 2010 s-a transferat la Livorno, unde în două sezoane a bifat două partide!

Pe siteul www.transfermarkt.co, Lignani e evaluat la 50.000 de euro.

CFR i-a mai transferat în ultimele zile pe ghanezul Adofo Godfred, de la echipa de tineret a clubului Parma, pe brazilianul Luis Alberto Santos Dos Santos, care a jucat două meciuri în ultimul an la Braga, pe uruguayanul Jorge Andrés Martínez, care a trecut pe la Juventus, dar în ultimul sezon a bifat doar 12 meciuri pentru Cesena, uruguayanul Matías Aguirregaray, de la Palermo, şi croatul SaÅ¡a Bjelanović, 33 de ani, dat afară de la CFR în 2010 după doar şase luni.