CFR Cluj o întâlnește pe Lazio Roma, în returul meciului pentru accederea în optimile de finală ale Conference League. Ardelenii au pierdut partida de pe Olimpico, scor 1-0 pentru italieni. Calificarea în faza următoare a competiției ar aduce avantaje enorme pentru campioana României.
Se joacă cu casa închisă la CFR Cluj - Lazio
Reprezentanții campioanei României au transmis că toate biletele puse la vânzare pentru acest meci au fost vândute. Dan Petrescu a primit vești bune chiar cu puțin timp înainte de partida cu italienii. Mai mulți jucători ai lui Lazio sunt accidentați și nu pot juca în acest meci, în timp ce alții sunt incerți. Este clar că Pedro Ledesma, în vâsrtă de 35 de ani, va lipsi pentru că este accidentat.
Fundașul Patric Gabarron nu va juca nici el pentru că a fost eliminat în minutul 15 al meciului de săptămâna trecută. Doi titulari ai lui Maurizio Sarri în meciul-tur sunt incerți. Este vorba de Sergej Milinkovic-Savic şi Mattia Zaccagni. UEFA a analizat meciul dintre cele două echipe și a spus cine a făcut diferența pentru italieni.
„CFR Cluj este cu gândul la o surpriză împotriva Lazio. A fost o înfrângere la limită, cu 1-0, la Roma, împotriva unor adversari care au evoluat în zece oameni după cartonașul roșu primit de Patric. Ciro Immobile a făcut diferența, dar această diferență rămâne minimă înainte ca echipele să se reîntâlnească în România, acolo unde «Feroviarii» au câștigat cinci din ultimele șase meciuri pe teren propriu în Europa, încasând doar un gol”, potrivit Digisport.