Potrivit lui Porumboiu, „arbitrii de casă” ai trupei din Gruia sunt Ovidiu Hațegan și Radu Petrescu.

Nimic nu e întâmplător! Erorile arbitrilor vin ca urmare a unor legături care au existat de-a lungul timpului. Dacă cele două faze erau contra CFR-ului, puteam spune că au fost erori. Dar când îţi aminteşti că tu ai stabilit o campioană în modul cel mai necuviincios, e o altă discuţie. Dacă oricare arbitru era în situţia repsectivă, ziceam că aşa a apreciat.

Nu pot să spun că aşa a apreciat, când ştiu antecedentele şi când ştiu cum i-a ajutat Radu Petrescu. Ovidiu Haţegan şi Radu Petrescu ar putea să nu mai accepte să arbitreze anumite echipe. Amândoi au o slăbiciune pentru CFR Cluj”, a declarat Adrian Porumboiu, fostul patron al lui FC Vaslui, pentru ProSport.

 

Te-ar putea interesa și: