Editura Evenimentul si Capital

CFR a găsit SOLUȚIA. CE SURPRIZĂ îi AȘTEAPTĂ pe CĂLĂTORI

Autor: | | 1 Comentarii | 1124 Vizualizari

Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a declarat că CFR Călători negociază cumpărarea a 100 de trenuri rulate de tip Săgeata albastră. Negocierile cu firme europene se vor finaliza până la sfârşitul anului.

„Din păcate, la CFR Călători există un cerc vicios din care nu se poate ieşi în situaţia în care unul din cele mai grave subiecte – anume lipsa de vagoane – va trebui rezolvat. CFR Călători este în negocieri avansate privind obţinerea unui contract de leasing operațional pentru achiziţionarea a 100 de automotoare rulate, de tip „Săgeata albastră”, cu două-trei rame, moderne şi care consumă puţin. Acestea vor spijini compania, deoarece are piaţă. Din păcate, pe de altă parte, lipsa acestor vagoane generează un volum de trafic redus din perspectiva numărului de pasageri pe care îi transportă, cu consecinţe nefericite privind absorbţia de subvenţii, pentru că subvenţia este raportată la volumul de pasageri”, a declarat Șova.

Dan Șova a mai spus că abia peste trei ani CFR ar putea cumpăra și vagoane noi.

ULTIMA ORA! Ce se intampla cu restituirea taxei auto! Vesti proaste pentru milioane de romani

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI