Cezar Preda: PDL e dispus să coabiteze cu Executivul

Prim-vicepreşedintele democrat-liberal Cezar Preda a declarat că PDL nu exclude "nicio coabitare", acest lucru fiind deja demonstrat prin faptul că la finalul precedentei sesiuni parlamentare partidul pe care-l reprezintă a votat toate iniţiativele legislative cu impact economic.

"Cine intră în politică şi exclude coabitarea nu face politică, face altceva. Întotdeauna în politică trebuie să existe un compromis mare, pe care-l faci pentru cetăţeni. Noi ne-am obişnuit în politică cu compromisuri mici şi acum, când e vorba de un compromis mare, nu ne-am imagina cum îl putem face. Bineînţeles că nu excludem nicio coabitare. Iar motivaţia atitudinii noastre stă şi în faptul că în ultima lună de sesiune parlamentară tot ceea ce a fost cu impact economic în ceea ce priveşte fondurile europene, dezvoltarea economiei, crearea unui climat economic, PDL a votat toate iniţiativele USL. Asta înseamnă coabitare", a afirmat Preda, conform Agerpres.

El a susţinut, de asemenea, în ceea ce priveşte coabitarea "de la nivelul Preşedinţiei şi primului-ministru" că acest tip de relaţie poate exista.

"Această coabitare a fost anulată sau nereceptată de către liderii USL. Reamintesc că în decurs de 40 de zile preşedintele României a avut doar trei intervenţii care erau de interes naţional, şi nu cu privire la activitatea Guvernului. Despre ce lipsă de coabitare poate să vorbească domnul Ponta? De fapt, dânsul şi cu domnul Antonescu, din start, şi-au propus să scape de Traian Băsescu, nu era vorba de coabitare. Dacă domnului Ponta, în tinereţea sa, i-a venit mintea la cap şi vrea să coabiteze, va coabita", a spus liderul-democrat liberal.

Preda a adăugat că, din câte a înţeles, "domnul Antonescu este mult mai radical: ori el, ori eu". "Cred că este "ori el". Dânsul nu ştie cum să facă să scape. Şi omul când e într-o stare din aceasta tensionată face multe greşeli", a apreciat prim-vicepreşedintele PDL.