Lovitură pe piața energetică din România. Una dintre cele mai mari companii energetice iese din joc. Care vor fi efectele

Lovitură pe piața energetică din România. Una dintre cele mai mari companii energetice iese din joc. Care vor fi efectele

Grupul ceh de utilităţi CEZ şi-a planificat vânzarea activelor din România, Bulgaria, Turcia şi Polonia, ca parte a strategiei de a se concentra pe piaţa din Cehia, a declarat, luni, CEO-ul companiei, Daniel Benes, potrivit Reuters.

„În cadrul acestei strategii noi, dorim să părăsim Bulgaria în următorii ani. Luăm în considerare un exit din România, din Turcia şi ne gândim să părăsim Polonia, unde avem două termocentrale pe cărbune, pentru a diminua emisiile de dioxid de carbon ale grupului”, a spus oficialul CEZ, într-un interviu pentru ziarul Hospodarske Noviny.

Benes a adăugat că vânzarea acestor active ar putea aduce companiei „mai multe zeci de miliarde de coronae”.

El a amintit că CEZ are drept obiectiv creşterea EBITDA la 75 de miliarde de coroane (3,26 miliarde de dolari) în 2024-2025, de la 49,5 miliarde de coroane în 2018.

Ne puteți urmări și pe Google News

CEZ şi-a încetinit încetul cu încetul expansiunea în Balcani în ultimii ani, după ce a investit masiv în regiune în urmă cu peste un deceniu.

În Bulgaria, CEZ se află deja în negocieri cu o companie locală, Eurohold, pentru a vinde activele de acolo, după o încercare eşuată de vânzare către o altă companie bulgară, anul trecut.

În România, CEZ a cumpărat, în 2005, fosta filială de distribuţie şi furnizare a electricităţii Electrica Oltenia. Grupul deţine şi cel mai mare parc eolian terestru din Europa, de 600 de MW, de la Fântânele-Cogealac.

Compania a anunţat că noua strategie se va concentra pe proiectele nucleare şi bazate pe cărbune, pe modernizarea distribuţiei şi îmbunătăţirea serviciilor energetice de business în Republica Cehă şi în ţările vecine.