Soarta a doi miniștri este la mijloc. În cadrul CExN al PSD, care se reunește miercuri, se va discuta situația Rovanei Plumb, dar și a Nataliei Intotero.
Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte miercuri, pe agenda discuţiilor urmând să se afle calendarul mitingurilor electorale din ţară şi situaţia unor miniştri, între care Rovana Plumb şi Natalia Intotero, care se află pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare din data de 26 mai.
„Mâine, de la ora 12,00, va avea loc Comitetul Executiv al PSD, la care sunt invitaţi, pe lângă membrii CEx, adică preşedinţii de organizaţii, şi miniştrii. Agenda CEx va avea trei puncte, unul legat de organizarea din campanie şi prezenţa miniştrilor şi candidaţilor la europarlamentare în teritoriu. (...) Al doilea punct va fi legat de chestiuni tehnice, de organizarea mitingurilor din ţară, (...) sunt foarte multe cereri de mitinguri uriaşe, mari, făcute în toate judeţele şi trebuie să stabilim exact calendarul ca să nu se suprapună. Şi trei - va fi o discuţie despre unele schimbări în Guvern, ţinând cont că avem două colege care sunt pe lista de europarlamentare pe locuri eligibile şi care urmează să părăsească Guvernul şi să acţioneze fix numai în sensul campaniei electorale în următoarea perioadă”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, secretarul general al social-democraţilor, Codrin Ştefănescu.
Cât priveşte o discuţie în CExN al PSD despre situaţia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, Codrin Ştefănescu a spus: „Vor fi multe alte discuţii pe subiectul acesta mâine, veţi afla toate detaliile după Comitetul Executiv”.