Cetatea Neamţului riscă să rămână fără finanţare

Cetatea Neamţului riscă să rămână fără finanţare

Lucrările de reabilitare a Cetăţii Neamţului sunt în urmă cu trei luni faţă de graficul iniţial, motiv pentru care există riscul ca autorităţile judeţene să piardă finanţarea de 2,5 milioane de euro din fonduri europene.

„Am avut o întâlnire cu proiectantul şi executantul lucrării, firma Iasicon, pentru că deja sunt cam cu trei luni în urmă. Riscăm să pierdem finanţarea PHARE şi nu ne permitem acest lucru, pentru că e vorba de o sumă imensă“, spune Dumitru Badea, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ. Potrivit proiectului, reabilitarea Cetăţii trebuie făcută în 18 luni, iar lucrările au început anul trecut şi trebuie finalizate în septembrie.   „Or fi întârzieri, dacă aşa spun cei de la Consiliul Judeţean Neamţ. Nu am ce spune despre acest aspect. Doar că la termenul prevăzut lucrarea va fi predată beneficiarului“, susţine Titel Simescu, directorul societăţii Iasicon. Obiectivul proiectului de la Târgu-Neamţ este intrarea Cetăţii în circuitul turistic internaţional, mai ales că în zonă se află numeroase mănăstiri. În plus, se vor efectua lucrări de modernizare a căii de acces către fortificaţie, vor fi amenajate trei parcări, Cetatea va fi iluminată şi vor fi construite noi clădiri.