Cesaria Evora revine în România

Cesaria Evora revine în România

„WORLD ART FESTIVAL“. Cesaria Evora şi cântăreaţa portugheză de fado Dulce Pontes concertează la Bucureşti, în cadrul primei ediţii a „World Art Festival“, eveniment organizat de Fundaţia Aurel Mitran şi Centrul Cultural „Mihai Eminescu“, în perioada 28 iunie-3 iulie.

Dulce Pontes va concerta pe 30 iunie, iar Cesaria Evora pe 3 iulie, ambele spectacole urmând să aibă loc la Parcul Naţional - Amfiteatrul „Mihai Eminescu“. În cadrul festivalului vor mai susţine spectacole artişti din ţară şi din străinătate, printre care Dumitru Fărcaş, Floarea Calotă, Cristina Villalonga (vocea Gotan Project) şi Hermanas Romero.