Certificatul sanitar obligatoriu îi face viață grea lui Macron. I s-a cerut demisia în stradă

Certificatul sanitar obligatoriu îi face viață grea lui Macron. I s-a cerut demisia în stradă

Sunt tot mai multe voci care își strigă nemulțumirea în Franța, după măsurile impuse de autorități. Nici certificatul sanitar nu e privit cu ochi buni.

Sunt noi polemici în Franța, din cauza certificatului sanitar obligatoriu, care a intrat în vigoare de miercuri, 21 iulie. Și care permite accesul posesorilor în muzee, cinematografe și alte spații culturale.

Proteste vehemente îndreptate împotriva certificatului sanitar obligatoriu

Șefa CNIL, Marie-Laure Denis, a spus că, prin instituirea obligativității de a prezenta permisul sanitar, sunt afectate drepturile fundamentale şi că sunt necesare răspunsuri privind oportunitatea acestei măsuri.

„Pentru a accepta o asemenea extindere, Parlamentul trebuie să stabilească dacă este indispensabilă pentru gestionarea crizei şi dacă restricționarea libertăților este proporțională. Aprecierea proporționalității depinde de caracterul gratuit sau plătit al testelor COVID-19”, a declarat Marie-Laure Denis într-o audiere în Senatul francez.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Dispozitivul va face astfel încât francezii vor trebui să prezinte de mai multe ori pe zi un permis pentru acces la activități curente, ceea ce va genera probabil o formă de control al identității. În principiu, nu ar trebui să existe controlul stării de sănătate la intrarea în locuri publice”, a mai precizat șefa CNIL.

Nemulțumiri strigate spre președintele Emmanuel Macron

Conform CNIL, este foarte important ca Parlamentul francez să ceară în toamnă o evaluare a tuturor dispozițiilor impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus, mai ales a dispozițiilor digitale, pentru a le anula pe cele a căror utilitate nu s-ar dovedi reală.

În Franța au avut loc în ultima săptămână proteste ample după ce președintele Emmanuel Macron a anunțat că se instituie obligativitatea vaccinării pentru persoanele care activează în sistemul medical. De asemenea, șeful statului a mai spus că se va extinde utilizarea Certificatului COVID-19.

Marți, câteva sute de protestatari au pătruns ilegal în primăria din Chambery, o localitate în apropiere de orașul Grenoble. Aceștia au spart portretele președintelui francez în timp ce scandau „Nu certificatului sanitar!” şi „Macron, demisia!” Certificatele nu vor fi impuse și în școli, au anunțat guvernanții, decizia luată venind pe fondul protestelor din ultima vreme.