Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, rămâne în arest preventiv, după ce Tribunalul Constanţa a respins cererea acestuia de judecare sub control judiciar pe cauţiune, în dosarul în care este judecat pentru nefinanţarea Centrului Militar Zonal.
Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, solicitarea lui Nicușor Constantinescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pe cauţiune. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Constanţa în termen de 48 de ore de la comunicare. De asemenea, Tribunalul Constanţa a mai constatat legalitatea şi temeinicia arestului preventiv în cazul lui Nicuşor Constantinescu.
Săptămâna trecută, la primul termen de la Tribunalul Constanţa în dosarul în care este judecat pentru nefinanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, Nicuşor Constantinescu a spus în faţa instanţei că nu a fost citat la acest termen, ci a aflat despre proces de la avocat, precizând că faptele de care este incriminat nu sunt adevărate. Constantinescu a solicitat un nou termen pentru a putea studia dosarul şi pentru a-şi pregăti apărarea, judecătoarea admiţându-i solicitarea.
Vrea să fie controlat
Avocatul său a cerut instanţei înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar pe cauţiune, printre argumentele invocate fiind şi acela că Nicuşor Constantinescu a primit în urmă cu trei ani neînceperea urmăririi penale pentru aceleaşi fapte în care este judecat în prezent.
De asemenea, procurorul DNA a cerut instanţei respingerea cererii de eliberare sub control judiciar pe cauţiune, dar şi constatarea temeiniciei şi legalităţii arestului preventiv.
Nicuşor Constantinescu a spus că doreşte să fie judecat în libertate deoarece trebuie să îşi continue radioterapia, iar aceasta nu poate fi făcută nici în sistemul penitenciar, nici în sistemului naţional de sănătate. El a susţinut că trebuie să-şi continue tratamentul în străinătate, cu încuviinţarea instanţei. Următorul termen în proces a fost stabilit pentru 17 decembrie.
Acuzațiile DNA
În acest dosar, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii aprilie, de către procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu în formă continuată, el fiind acuzat că în perioada 2009 - noiembrie 2013 nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.
În rechizitoriul procurorilor se arată că Nicuşor Constantinescu nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos, în mai multe rânduri, obligaţiile de preşedinte al CJ Constanţa, potrivit articolului 76 din Legea 446/2006. Conform acestui articol "consiliile judeţene/locale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure centrelor militare din raza lor de activitate terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, sistemele şi serviciile informatice, autoturismele, alte dotări şi materiale, precum şi fondurile necesare desfăşurării activităţii specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului".
Delăsare totală
Astfel, în raport de funcţia publică deţinută, Nicuşor Constantinescu nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia, şi a dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării în condiţii normale a acestei instituţii, potrivit DNA. Procurorii îl mai acuză pe Nicuşor Constantinescu şi că a încercat de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa.
Potrivit anchetatorilor, tot din anul 2009, Nicuşor Constantinescu nu ar mai fi fost asigurat piese de schimb şi consumabile pentru sistemele informatice din dotarea Centrului Militar Zonal şi, la cererea Consiliului Judeţean Constanţa, au fost întrerupte şi serviciile de telefonie prestate de diverşi operatori, "posibilităţile de comunicare ale unităţii militare fiind paralizate".
A pus ochii pe sediul Centrului Militar
În aceeaşi perioadă, Consiliul Judeţean Constanţa ar fi adoptat două hotărâri prin care s-ar fi dispus evacuarea Centrului Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, însă ambele au fost anulate ca urmare a unor acţiuni în justiţie.
În 2010, Nicuşor Constantinescu ar fi dispus rezilierea contractului de pază a sediului Centrului Militar Zonal, motiv pentru care paza clădirii a fost asigurată de către personalul unităţii, deşi în interior se află armament şi muniţie de război, precum şi documente clasificate, preciza DNA. În anul 2011, Consiliul Judeţean Constanţa a finanţat Centrul Militar Zonal cu 1.705 lei, în anul 2012 nu a alocat niciun leu, iar în anul 2013 a fost achitată suma de 255.792 de lei, pentru servicii prestate de unii furnizori, în anii precedenţi, a precizat DNA.