Magistraţii Tribunalului Argeş au admis astăzi cererea de eliberare provizorie sub control judiciar a lui Cornel Penescu, fostul patron al echipei FC Argeş, arestat preventiv pentru dare de mită.
În cazul în care decizia magistraţilor va fi în favoarea lui Cornel Penescu, omul de afaceri va avea o serie de interdicţii. Cornel Penesc şi fostul director al societăţii PIC, Liviu Făcăleaţă, au fost arestaţi preventiv, în 11 mai, pentru 29 de zile, de către magistraţii Tribunalului Argeş, pentru infracţiuni de corupţie. Penescu şi Făcăleaţă sunt implicaţi în dosarul în care fostul arbitru Ionică Serea şi arbitrul Marius Martiş, ambii din Focşani, sunt, de asemenea, arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie. Ieri, fiul lui Penescu, Andrei, a anunţat că familia Penescu renunţă la FC Argeş, pe care o pasează Primăriei Piteşti. Astăzi, la intrarea în Tribunal, Penescu a fost întrebat de jurnaliştii prezenţi dacă îi pare rău că a renunţat la FC Argeş. "E mai greu aşa", a răspuns Cornel Penescu, arătând spre cătuşele de la mâini.