Ceremonia de învestire a lui Darius Vâlcov în funcția de ministru al Bugetului va avea loc mâine la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, a anunțat Administrația Prezidențială.
Învestirea în funcția de ministru al Bugetului a senatorului PSD Darius Vâlcov a fost inițial programată pentru miercuri, ora 18:00, însă a fost amânată de președintele Băsescu după ce premierul Victor Ponta a anunțat că nu va putea participa la eveniment.
Premierul Victor Ponta a declarat că i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu o solicitare scrisă în baza căreia cere reprogramarea învestirii în funcţie a noului ministru delegat al Bugetului, Darius Vâlcov, pentru joi, în intervalul orar 9.00-12.00.
Guvernul României a discutat cu Administraţia Prezidenţială în vederea reprogramării ceremoniei de învestire a ministrului Bugetului, pe care o consideră amânată în fapt fără temei, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Executivului.
Ca urmare a prelungirii vizitei în Republica Moldova, peste programul stabilit, prim-ministrul Victor Ponta l-a împuternicit pe vicepremierul Gabriel Oprea să participe la învestirea lui Darius Vâlcov în funcţia de ministru al Bugetului. Preşedintele a fost informat despre această decizie a primului-ministru, se arată în comunicat. Biroul de presă al Executivului adaugă că ”nu există prevederi legislative care să oblige la prezenţa primului-ministru în cadrul ceremoniei de învestire, în condiţiile în care în acest sens a fost împuternicit un alt membru al Cabinetului”.
Președintele Traian Băsescu a menționat că este pentru prima dată în cei zece ani de mandat când un astfel de eveniment este amânat și că interpretează absența premierului ca pe ”o neasumare publică pentru nominalizarea făcută”.
”Mi-a fost foarte greu să accept derularea ceremoniei, pentru că în afară de simpla respectare a Art 104 din Constituţie, mi-a fost foarte greu să accept că premierul nu este prezent după ce mi-a dat un răspuns evaziv. E şi o chestiune de simbolistica. Participarea premierului la ceremonie simbolizează solidaritatea guvernamentală. Nu am fost dispus să renunţ la această simbolistica, instalată de 25 de ani şi nu-mi rămâne decît să aştept un moment în care putem conveni reorganizarea ceremoniei în prezenţa premierului. Prezenţa premierului înseamnă că-şi asumă nominalizarea făcută”, a spus șeful statului.
După învestirea noului ministru al Bugetului, la ora 11.30, președintele va avea o înâtlnire cu Catherine Ashton, Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe si Politici de Securitate