Celibatul preoților catolici ar putea fi abolit parțial, astfel că unii preoții catolici ar putea avea dreptul la căsătorie. Vaticanul pregătește decizia.

Biserica romano-catolică ar trebui să ia în considerare hirotonisirea ca preoți a bărbaților căsătoriți. Cel puțin asta prevede un document elaborat de Vatican. Actul se referă la slujitorii mai în vârstă, care au o familie stabilă și se bucură de o bună reputație în comunitățile lor, scrie Reuters, citat de agora.md.

Potrivit sursei citate, renunțarea la celibatul preoților ar urma să fie aplicată în regiunea Amazonului și în insulele din Pacific, unde există  un deficit de slujitori ai Domnului, dar ar putea deschide calea către renunțarea graduală a obligativității celibatului pentru clerul catolic. 
Documentul a fost elaborat în pregătirea unui sinod al episcopilor din Brazilia, Bolivia, Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Guyana, Surinam și Guyana Franceză care va avea loc în octombrie și la care vor participa și reprezentanți al triburilor indigene din zona fluviului Amazon. 

Acesta vorbește de hirotonisirea unor  bărbați în vârstă, membri proeminenți ai comunității catolice și care au familii cu copii deja ajunși la maturitate. 

Schimbarea este necesară în condițiile în care mulți credincioși din comunitățile izolate nu au posibilitatea să participe la liturghie sau să se spovedească deoarece doar un preot are dreptul să oficieze mesa sau să absolve păcate.
De altfel, anularea celibatului a fost invocată încă din 2017 de papa Francisc, acesta afirmând într-un interviu acordat unui ziar german că soluția poate fi aplicată în regiuni izolate, el dând exemplul insulelor din Pacific. 

 

 

Te-ar putea interesa și: