Editura Evenimentul si Capital

Cât COSTĂ celebrul PALTON ALB al Vioricăi Dăncilă. PREȚUL acestuia este NEAȘTEPTAT

Autor: | | 4 Comentarii | 11827 Vizualizari

Mulți se așteptau ca Viorica Dăncilă să adopte un stil de viața luxos după ce a fost nimită premier, dar lucrurile par să nu stea așa. Cel puțin din punct de vedere al hainelor pe care le îmbracă.

Dăncilă a fost luată în vizor și analizată din cap până în picioare. Popularitatea eu a crescut instant, dar, din păcate, nu datorită alegerilor politice pe care le-a făcut până acum ci din cauza vestimentației pe care o adopă atunci când se afișează în public.

În ziua dinaintea anunțului oficial al numirii sale, premierul a purtat un palton alb, din lână, cu motive populare. În concordanță cu vremea de afară, dar în mare discrepanță cu însoțitoarele ei, care purtau ținute all black.

Site-ul Viva.ro scrie că în spatele vestimentației Vioricăi Dăncilă să se afle vreun designer consacrat, atunci ați fi uimite să aflați că nu este nici pe departe așa. Cea care semnează designul paltonului se numește Virginia Linul, este din zona Bistrița Năsăud și este o mare iubitoare a portului popular. De altfel, Virginia Linul și-a transformat casa într-un muzeu al portului popular, deschis tot timpul anului. Modeulul de palton purtat de Viorica Dăncilă este disponibil în două culori – alb și negru – și costa 900 de lei.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI