De la vedete internationale precum Whitney Houston si Robbie Williams pana la Adrian Mutu, multe celebritati au consumat droguri.
Lista celor care au cazut prada tentatiei narcoticelor este foarte lunga. Consumul de droguri in randul vedetelor a crescut tot mai mult in ultimul timp. Psihologul Paula Irimia crede ca, mai mult decat oricare dintre oamenii obisnuiti, vedetele sunt supuse unei presiuni psihologice uriase si de aceea sunt tentate sa consume droguri.
"Unii nu sunt pregatiti pentru succes si pentru a-l mentine; acesta ii copleseste afectiv si le bulverseaza ritmul de viata. In acest caz, multe vedete sunt tentate sa consume droguri pentru a pastra un relativ control emotional (diminuand astfel nelinistea, nervozitatea, teama sau depresia) si implicit asupra vietii lor.
Altii, traind in insecuritate, cu temerea ca nu se vor mentine in top si la nivelul asteptarilor fanilor, gasesc in drog o solutie pentru a-si creste increderea in ei insisi. Sub senzatia euforica pe care o provoaca drogul, te crezi invincibil si iti depasesti inhibitiile", spune psihologul.
Daca in strainatate exista vedete care recunosc faptul ca au consumat droguri, in Romania nu se intampla acelasi lucru. Totusi, presa a relatat cateva cazuri in care celebritatile locale au fost implicate in situatii de acest gen.
Scandalul Adrian Mutu
Intr-un interviu acordat postului BBC, atacantul a spus ca nu s-a gandit la consecintele pe care drogurile le-ar putea avea asupra carierei lui de fotbalist.
"Cand esti trist, nu te gandesti decat ca vrei sa scapi de sentimentul asta, nu ai timp de altele... nu voiam decat sa nu mai simt ce simteam si atunci am hotarat sa iau droguri", a declarat Adrian Mutu in 2004, pentru BBC.
Cazul "Cocaina pentru VIP-uri"
Fiul omului de afaceri Ion Tiriac, Ion Alexandru Tiriac, a fost implicat in scandalul "Cocaina pentru VIP-uri". Tiriac Jr. a fost retinut pe Aeroportul Otopeni in iunie 2004, sub suspiciunea de consum si trafic de droguri.
Desi, initial, Tiriac Jr. a fost achitat pentru toate acuzatiile, Parchetul General a facut apel impotriva deciziei Tribunalului Bucuresti. In acelasi caz a fost implicata si fosta lui iubita, Ileana Lazariuc, fata interpretei Anastasia Lazariuc.
Droguri pe plaiuri mioritice Cantareata hip-hop Marijuana a recunoscut ca a consumat droguri si ca a urmat un tratament de dezintoxicare. Dupa ce a trecut peste dependenta de droguri, a pus bazele unei afaceri cu bijuterii si si-a refacut viata.
La cateva luni dupa ce a iesit din inchisoare, Tudor Sisu, unul dintre cei doi membri ai trupei hip-hop Sisu&Puya (fosta La Familia), a ajuns din nou dupa gratii, tot din cauza drogurilor. La sfarsitul lui octombrie 2005, Sisu fusese eliberat pentru buna purtare, dupa ce ispasise doi ani, din trei pentru trafic si detinere de droguri.
In noiembrie 2002, Walter Zenga si Raluca Sandu, pe-atunci un cuplu, au fost perchezitionati de politisti in clubul bucurestean Office, pentru ca in apropierea mesei lor a fost descoperit un pliculet ce continea cocaina. Realizatorul TV Andrei Gheorghe a fost si el acuzat de detinere de droguri, dar a fost declarat nevinovat.
SFATUL PSIHOLOGULUI
Cum pot evita vedetele sa cada prada tentatiei drogurilor > Psihologul Paula Irimia crede ca vedetele pot rezista tentatiei de a consuma droguri, "prin depistarea si rezolvarea problemei reale care determina acest consum: o gestionare deficitara a stresului, probleme relationale, incredere si stima de sine scazute, control emotional diminuat etc".
> Cum s-ar putea face acest lucru? "Cu sprijinul unui specialist; organizarea unor cursuri in scoli, subiecte in mass-media pentru a informa si a atrage atentia asupra consecintelor dezastruoase in plan personal, familial, socio-profesional in urma consumului de droguri si a preveni astfel acest fenomen. Aici, presa poate avea un rol de informare si educare", spune Paula Irimia.
> Psihologul crede ca exista o oarecare posibilitate ca stilul de viata al unei vedete sa-si puna amprenta pe cel al fanilor lor. "Tinerii cauta modele cu care sa se identifice; involuntar, isi insusesc cate ceva din modul de a fi sau stilul de viata al vedetelor pe care le admira. Motivele pentru care tinerii consuma droguri sunt diverse; este adevarat insa ca pot incepe sa consume droguri in urma exemplului unui parinte sau al unei vedete", adauga psihologul.
IN STRAINATATE Personalitati dependente > Whitney Houston s-a internat intr-un centru de dezintoxicare dupa ce, ani intregi, fusese dependenta de droguri. In 2000, Houston a fost arestata pentru posesie de droguri, dupa ce la controlul de pe aeroportul din Hawaii s-a descoperit ca avea marijuana in geanta. Intr-un interviu din decembrie 2002, la postul de televiziune ABC, Houston marturisea ca a luat marijuana, cocaina si diferite medicamente prescrise de medic in perioada in care se afla in activitate.
> Britney Spears s-a internat la dezintoxicare dupa ce a uimit lumea intreaga cu un comportament ciudat. Cantareata a mai fost internata intr-un astfel de centru, dar in niciuna dintre ocazii nu a stat foarte mult. Potrivit revistei "In Touch", Amanda Alexander, sora lui Jason, primul sot al cantaretei, a declarat ca Britney se droga cu ecstasy si cocaina de ani buni.
> George Michael a recunoscut ca detinea droguri de clasa C cand a fost arestat in 2006, in Londra, dupa ce a fost gasit inconstient in masina sa. Potrivit legislatiei britanice, printre drogurile de clasa C se numara canabisul si tranchilizantele.
> Cantaretul Robbie Williams a intrat recent intr-o clinica de dezintoxicare din Statele Unite chiar in ziua in care a implinit 33 de ani. Insa nu e prima oara cand Robbie se interneaza intr-un centru de dezintoxicare.
El a devenit dependent de droguri si de alcool dupa despartirea de formatia Take That, in 1995. Cantaretul a recunoscut intr-un interviu ca a luat antidepresive, iar in 2004 a marturisit ca nu a mai consumat droguri pentru ca devenise prea gras.
> Matthew Perry, starul din serialul de televiziune american "Friends", a fost tratat in 1997 pentru dependenta de medicamente prescrise de doctor, iar in martie 2001 pentru dependenta de Vicodan si alcool. "A fost infricosator. Nu-mi doream sa mor!", a declarat Perry pentru revista "People" in septembrie 2002.
> Cunoscutul fotomodel Kate Moss a pierdut contracte importante dupa ce a fost surprinsa in cateva fotografii prizand cocaina.