Celebra artistă Gina Lollobrigida a fost jefuită de un român. Declarația hoțului a uimit anchetatorii

Celebra artistă Gina Lollobrigida a fost jefuită de un român. Declarația hoțului a uimit anchetatorii

După ce a executat niște lucrări de reparație la casa celebrei artiste italiene Gina Lollobrigida, românul C.M., în vârstă de 33 de ani, nu a plecat cu mâna goală, ci a luat mai multe lucruri din casa artistei.

Poliția italiană a descins, miercuri seară, la locuința românului, din localitatea Spinaceto și au ridicat mai multe medalii pe care erau gravate numele actriței, un set de timbre cu chipul Ginei Lollobrigida, patru ceasuri, cinci stilouri de argint, patru coliere cu perle albe și trei cu perle turcoaz, o cutie de monede de 20 și 50 de cenți, emise de Republica San Marino și un binoclu, toate aparținându-i celebrei actrițe.

„Gina Lollobrigida mi-a oferit aceste lucruri: am făcut niște lucrări la casa ei din septembrie până în martie și ea mi-a oferit toate acestea", a încercat să se apere românul de 33 de ani în fața polițiștilor.

Carabinierii s-au prezentat la ușa casei românului după un apel al iubitei sale, care l-a acuzat că a dezvoltat un comportament violent în starea de izolare impusă ca măsură de combatere a pandemiei de coronavirus. Femeia a solicitat intervenția de urgență a polițiștilor și se afla în afara locuinței în momentul în care aceștia au ajuns la fața locului. Tot ea a fost cea care l-a dat de gol pe iubitul ei, spunându-le polițiștilor inclusiv că acesta deține trei pistoale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Agenții au contactat-o pe actrița care a negat că ar fi dat vreodată ceva tânărului care a făcut, într-adevăr, o serie de lucrări și că niciodată nu a observat că acele obiecte au dispărut din reședința ei.

Ea a recunoscut că tot materialul găsit, cu excepția armei, îi aparține și a declarat că nu a depus plângere, deoarece până atunci nu își dăduse seama că acele lucruri nu mai erau în posesia ei.

Tânărul român a fost arestat, atât pentru acte de violență, furt, precum și pentru  deținerea fără drept a unor arme de foc și două arme de replică într-un dulap, potrivit stiridiaspora.ro