Celebra actriță de la Hollywood care susține dispariția filmului „Pe aripile vântului”

Celebra actriță de la Hollywood care susține dispariția filmului „Pe aripile vântului”

O vedetă de la Hollywood a vorbit despre controversa născută după decizia celor de la HBO.

Dana Elaine Owens (50 de ani), actriță de culoare, cunoscută și sub numele de Queen Latifah, a acordat un interviu în care și-a exprimat acordul față de hotărârea celor de la HBO de-a scoate din pachetul de filme celebra peliculă „Pe aripile vântului”. Este vorba despre o decizie temporară ce se răsfrânge asupra platformei HBO Max. Motivul este legat de promovarea stereotipurilor rasiste.

Comentând acest subiect, Owens a afirmat că este de acord. Filmul i-a dat ocazia lui Hattie McDaniel să devină prima femeie afro-americană care a primit un Oscar, pentru un rol secundar. Evenimentul s-a întâmplat la 29 februarie 1940.

Queen Latifah a spus că, în ciuda acestui premiu însemnat, Hattie a avut parte de un tratament jignitor. „Nici măcar nu au lăsat-o în teatru înainte de-a primi premiul. Cineva a venit, a preluat-o de afară și a dus-o în sală. A trebuit să citească un discurs scris de altcineva. Nici măcar nu a vrut să spună ceea ce a spus”, a afirmat actrița, conform foxnews.com.

Ne puteți urmări și pe Google News

Noi am interzis ”Pe aripile vântului”

Veşte-şoc! „Pe aripile vântului”, considerat rasist. Luaţi-vă adio de la cel mai ambițios film din istoria Hollywoodului

Ea a mai vorbit despre cariera lui Hattie McDaniel. „Tot ce a putut face a fost să joace același tip de roluri (n.r. - în „Pe aripile vântului” interpretează rolul unei servitoare). Așadar oportunitățile de la primirea Oscarului nu i s-au ivit, pentru că cei aflați la putere în această afacere a cinematografiei ne marginalizau (n.r - se referă la persoanele de culoare). O mulțime de astfel de lucruri sunt valabile și astăzi”, a mai spus actrița.

Întrebată despre amplele mișcări de protest izbucnite după moartea lui George Floyd, Queen Latafih a spus: „Este timpu. Se întâmplă în toată lumea. Pot să asemăn acest moment cu cel de la începutul anilor '90, atunci când în Africa de Sud era Apertheid, dar atunci nu am zis nimic. Atunci eram adolescentă de 20 de ani” a  mai afirmat actrița de la Hollywood.