Două femei au fost prinse în flagrant furând de două ori în aceeaşi zi. Acestea au comis furturile marţi în două cartiere din municipiul Arad.
Poliţiştii arădeni cercetează două femei care au fost prinse marţi de două ori, în flagrant, în timp ce furau din magazine, anunță newsar.ro. Cele două femei, în vârstă de 41, respectiv 28 de ani, au fost prinse în flagrant, în timp ce au sustras bunuri alimentare în valoare de 445,16 lei, dintr-un supermarket din cartierul Aurel Vlaicu, iar câteva ore mai târziu, acestea au fost prinse iar în flagrant, într-un supermarket din cartierul Micălaca, de unde au furat 10 bucăţi de Salam Săsesc şi 10 bucăţi de caşcaval afumat marca Delaco, în valoare de 594 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Prejudiciul a fost recuperat în amebele situaţii iar pe numele celor două femei au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.