CELE MAI TARI ACŢIUNI ale POLIŢIEI Române

„BUNO” şi „ULIVO 99” sunt câteva dintre cele importante operţiuni împotriva traficanţilor de droguri la care a luat parte Poliţia Română, în cursul anului trecut. 15 acţiuni de amploare organizate în 2014, cu procurorii DIICOT sau colegi din ţări precum Austria, Germania, Marea Britanie, Franţa şi Italia au fost amintite la bilanţil Poliţiei Române.

Ameninţările clanurilor interlope şi a traficanţilor de droguri i-au determinat pe poliţişti, şi în cursul anului trecut, să organizeze acţiuni de amploare pentru a ţine sub control aceste fenomene. Cele mai importante operaţiuni organizate de Poliţia Română în cursul anului trecut au fost:

 Operaţiunea “MIG-SETRA” – destructurarea unei grupări care a organizat traficul a 150 de migranţi ilegali (sirieni, iranieni sau etnici kurzi) proveniţi din Orientul Mijlociu. Au fost trimişi în judecată 18 inculpaţi.

Destructurarea grupării infracţionale organizate “Clanul Domnu”, deosebit de violentă, compusă din 60 de membri. S-au emis mandate de arestare preventivă pentru 14 membri, alţi 10 aflându-se în stare de arest/detenţie în alte cauze.

 Acţiunea pentru destructurarea unei grupări formate din cetăţeni italieni, care falsificau bancnote din cupiuri de 50 EURO care a condus la confiscarea a aproximativ 12 milioane EURO, în cooperare cu autorităţile italiene.

 Acţiunea ”PATRON” – destructurarea unei grupări din domeniul contrafacerii/ contrabandei cu ţigarete. Au fost trimişi în judecată 18 inculpaţi. Având în vedere amploarea grupării infracţionale cercetate, au avut loc întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai autorităţilor din Austria, Germania, Marea Britanie, Franţa şi Italia.

Destructurarea unei grupări organizate ce se sustrăgea de la plata obligaţilor fiscale prin folosirea unor societăţi comerciale de tip „paravan”. Au fost efectuate 61 de percheziţii domiciliare şi 130 de percheziţii informatice, fiind puse sub învinuire un număr de 43 persoane;

Destructurarea unui grup specializat în săvârşirea de infracţiuni cu mijloace de plată electronică contrafăcute. Au fost efectuate 110 percheziţii în ţară şi 3 percheziţii în Franţa.

Operaţiunea „BRUNO” – destructurarea unei grupări care acţiona în domeniul traficului de droguri, în urma căreia a fost confiscată cantitatea de 30 kg de cocaină. Au fost efectuate 8 percheziţii. Valoarea de piaţă a drogurilor confiscate este de aproximativ 1.500.000 Euro.

Destructurarea grupării infracţionale „CĂMĂTARII”. Au fost desfăşurate 24 de percheziţii domiciliare şi puse în executare 120 de mandate de aducere. Au fost cercetate în calitate de suspecţi 40 de persoane.

Destructurarea grupării infracţionale „MONDIALII”. Activităţile au fost finalizate prin 22 de percheziţii domiciliare, punerea în executare a 40 mandate de aducere şi cercetarea a 11 suspecţi.

Acţiunea „PETROLIŞTII” – împotriva mai multor persoane care au comis furturi de produse petroliere din rezervoare/depozite de ţiţei. S-au efectuat 112 percheziţii şi au fost puse în executare 108 mandate de aducere. Au fost dispuse mandate de arestare preventivă pentru 46 de persoane şi măsura controlului judiciar pentru două persoane.

Operaţiunea „HIT” pe linia traficului şi furturilor de autovehicule furate, cu participarea statelor membre SELEC. Au fost identificate pe teritoriul României un număr de 39 de vehicule furate.

Destructurarea, împreună cu autorităţile franceze, a unei grupări infracţionale itinerante, cu legături în România, Spania şi Ungaria, care a comis în Franţa peste 39 de furturi de tractoare, prejudiciul fiind evaluat la 3.000.000 euro.

Probarea activităţii infracţionale a 123 de persoane, printre care şi 8 chirurgi plasticieni, în sarcina cărora au fost reţinute 810 infracţiuni de înşelăciune, luare de mită, dare de mită şi fals intelectual.

Destructurarea unei grupări infracţionale în domeniul traficului internaţional de droguri de mare risc prin cooperare interinstituţională şi internaţională. În timpul operaţiunii „ULIVO 99” au fost descoperite 70 kg de cocaină şi au fost reţinute de autorităţile italiene şapte persoane, membrii importanţi ai organizaţiei de criminalitate organizată „Ndragheta”.

Operațiunea “FLANKO” – împreună cu procurorii DIICOT și în cooperare cu autoritățile din SUA, precum și cu spriijnul de specialitate al S.R.I., a fost destructurat un grup infracțional organizat ce acţiona pe teritoriul mai multor state europene, membrii grupului fiind suspecți de comiterea infracțiunilor de terorism şi furnizarea unor arme de foc și arsenale antiaeriene către organizaţia paramilitară FARC, din Columbia. Ca urmare a activităţilor desfăşurate au fost reţinute pe teritoriul unui stat terţ trei persoane respectiv doi cetăţeni români şi un cetăţean italian.

Î