Editura Evenimentul si Capital

Cele mai grave accidente feroviare

dd4f3296de0f6aa9f3d2d8c6293c1ead
Autor: | | 1 Comentarii | 0 Vizualizari

Ziua accidentelor de cale ferată în România, consumată ieri cu trei evenimente în Cluj, Dolj şi Dâmboviţa, readuce în discuţie problema siguranţei feroviare. În ultimul secol, numeroase accidente feroviare au avut loc în lume, iar cele mai grave au avut drept cauze inconştienţa şi nepăsarea.

Cel mai mare accident feroviar din istorie a avut loc în decembrie 2004, în Sri Lanka. Într-o regiune de pe coasta statului asiatic, un tren cu peste 1.500 de pasageri a fost spulberat de tsunami-ul provocat de cutremurul din Oceanul Indian. Pentru creştini, era a doua zi de Crăciun, iar pentru budişti - sărbătoarea lunii pline, astfel încât trenul care făcea legătura dintre capitala Colombo şi staţiunea turistică Galle era plin. Cutremurul produs în Indonezia a provocat valuri uriaşe, care au lovit rapid coasta din Sri Lanka. După primele valuri mari, care au inundat aşezările din zonă, localnicii au crezut că linia ferată şi trenul imobilizat pe ea este refugiul perfect. Unii s-au căţărat pe vagoane, alţii s-au ascuns sub garnitura feroviară. Dar, la scurt timp, un val gigantic a lovit zonă, aruncând pur şi simplu trenul de pe şine. Peste 2.000 de oameni au murit, mulţi dintre ei înecaţi în vagoanele ale căror uşi nu au putut fi deschise din cauza îngrămădelii. Soldaţi morţi la întoarcerea de pe front Un accident de neimaginat a avut loc în Franţa anului 1917, fiind provocat de inconştienţa unor conducători ai armatei din Hexagon. Un grup de soldaţi francezi se întorcea acasă, după luptele din nord-estul Italiei. În timpul războiului, erau puţine locomotive capabile să circule pe dificilele rute feroviare din Alpi. Astfel, cei aproape 1.000 de soldaţi au urcaţi în 19 vagoane, care urmau să fie trase de o singură locomotivă. Mai mult, doar primele trei vagoane aveau sisteme de frânare cu aer comprimat. Mecanicul a refuzat să circule cu asemenea depăşire de gabarit, dar, ameninţat, a pornit în primejdioasa călătorie. La Modane, localitate alpină din sud-estul Franţei, la o coborâre printr-o vale, frânele nu au putut rezistă încărcăturii şi garnitura a gonit la vale cu o viteză de 120 de kilometri la oră. După aproximativ şapte kilometri, primul vagon a deraiat. Întreaga garnitură a zburat de pe şine, declanşând un imens incendiu. Doar 425 dintre cei aproape 1.000 de morţi au fost identificaţi. Sute de copii, ucişi de explozie Cel mai ciudat accident a avut loc în Rusia, în luna iunie a anului 1989. Un tren care mergea spre Marea Neagră şi unul care de întorcea din staţiunile de pe litoral s-au întâlnit la Asha, un oraş din apropiere de Ufa (sud-vestul Rusiei). În apropierea liniei ferate se afla o conductă de gaz petrolier lichefiat, care avea pierderi. Scânteile provocate de cele două garnituri au ajuns în apropierea conductei, care a explodat. În cele două trenuri se aflau peste 1.200 de pasageri, majoritatea copii. 575 au murit, potrivit bilanţului oficial, iar peste 600 au fost răniţi. Explozia a fost atât de puternică încât un geam a fost spart chiar şi la 13 kilometri de locul producerii ei. Cu trei ore înainte de tragedie, inginerii petrolişti remarcaseră o scădere de presiune în conductă, dar nu au început să caute eventualele scurgeri. România, pe harta neagră În ultimii ani, România a avut parte de numeroase incidente feroviare, dintre care câteva grave. La 10 mai 2008, un tren care circulă pe ruta Bucureşti - Iaşi a deraiat în Prahova, în apropierea localităţii Valea Călugărească. Accidentul a avut loc pe un tronson cu limitare de viteză la 70 de kilometri la oră. Totuşi, trenul avea o viteză inferioară, de 68 de kilometri la oră. O fată în vârstă de 17 ani a decedat, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce locomotiva şi trei vagoane au deraiat. Se pare că accidentul a fost cauzat de un macaz defect. Un alt accident a avut loc la 12 septembrie 2008, când două persoane au murit după ce două trenuri s-au ciocnit în Neamţ. Accidentul a fost provocat de o defecţiune la sistemul de frânare a unuia dintre trenuri. Anul trecut, cele mai multe accidente feroviare au avut loc în China, India şi statele din Orientul Mijlociu. Foarte multe accidente au loc şi în Statele Unite sau Marea Britanie, dar măsurile de siguranţă moderne fac ca numărul victimelor să scadă. CITIŢI ŞI: Glasul roţilor de tren scârţâie ruginit Calea ferată, o colecţie de fier vechi la mâna hoţilor

Ce a AFLAT Nicolae Ceausescu, inainte cu 11 zile sa fie OMORAT! Greseala care l-a costat viata

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:28 RAREȘ BOGDAN contra DACIAN CIOLOȘ. Jocurile de putere din spatele unei nominalizări neașteptate. 18:10 Update PROCURORII din CONSTANȚA au ieșit ÎN STRADĂ. Își SUSPENDĂ ACTIVITATEA: "Vrem justiție independentă!" 15:59 DESANT EUROPEAN la București. Se vor CERE și DA explicații în LEGĂTURĂ cu KOVESI 15:24 Dosarul Tel Drum. Dragnea A LOVIT ÎN PLIN. Adio, emoţii? Decizie de ultimă oră în Justiţie. Breaking news 14:59 PROTEST. 100 de judecători și procurori din CLUJ își suspendă activitatea o săptămână. Magistrații vor face grevă 11:40 Tandemul Lazăr-Kovesi DECIDE ce instituție se ocupă de Tel Drum. Culisele SCANDALULUI dintre DNA și Secția de investigare a magistraților 10:50 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata