Cele mai bune „porţi“ spre lumea virtuală

Browserele precum Firefox, Internet Explorer sau Opera ne ajută să navigăm mai bine, mai sigur sau mai repede pe net.

Fără ele, internetul ar fi doar o sumă de protocoale, coduri şi texte încurcate şi indescifrabile pentru ochii neştiutorilor. Programele de navigare pe internet (browserele) „citesc“ şi organizează pentru noi informaţia şi ne-o prezintă descifrabil şi într-un mod accesibil ochiului.

Mai simplu, sunt „porţile“ care ne ajută să intrăm şi să ne ghidăm prin jungla internetului. Dacă acum câţiva ani nu prea existau alternative la veteranul Internet Explorer, deja preinstalat în sistemul de operare Windows, între timp au apărut o serie de concurenţi foarte performanţi. Este vorba despre browsere precum Firefox, Opera, Flock, Safari sau Camino.

EVZ vă prezintă cele mai bune browsere ale momentului, în funcţie de platforma pe care sunt folosite sau de scopul pentru care sunt utilizate. În expunere au contat analizele specialiştilor de la cnet.com - site renumit pentru opiniile despre domeniul IT&C pe care le găzduieşte, dar şi opţiunile utilizatorilor, care au votat pentru un program sau altul pe site-ul consumersearch.com.