Pe 19 mai, la referendum, electoratul va avea de ales intre doua tabere divizate de decizia parlamentului privind suspendarea presedintelui Romaniei.
Inainte de a se exprima prin vot, cetatenii trebuie sa stie de ce s-a ajuns la aceasta situatie de criza. Greselile cumulate ale politicienilor explica in mare masura impasul in care se afla astazi Romania. Iar pacatele lor sunt platite de noi toti.
SUB CUPOLA CIRCULUI
Parlamentul se da in spectacol 1. Legea ANI, calcata in picioare Legea privind infiintarea Agentiei Nationale de Integritate adoptata miercuri de Senat nu mai corespunde cu proiectul initiat de fostul ministru al justitiei, Monica Macovei.
Deputatii au stabilit ca ANI va investiga doar averile dobandite de demnitari pe timpul mandatului. Cercetarile pot fi declansate numai daca se stabileste ca la incheierea mandatului un demnitar a dobandit in mod ilicit bunuri de cel putin 10.000 de euro.
Agentia nu mai este independenta, intrucat presedintele si vicepresedintele sunt numiti de Senat, iar incompatibilitatea dintre calitatea de parlamentar si cea de avocat nu a fost reintrodusa in proiect. Astfel, parlamentarii avocati pot concepe legi care sa le favorizeze clientii.
2. Privilegiile parlamentarilorIn decembrie 2005, Legea statutului deputatilor si senatorilor a fost votata cu doar trei abtineri si nici un vot impotriva. In ianuarie 2006, presedintele Basescu a retrimis legea in parlament, iar in aprilie anul trecut, Camerele reunite ale parlamentului au revotat-o intr-o forma aproape similara, presedintele Basescu fiind nevoit sa promulge legea.
Legea se va aplica retroactiv, de pensii urmand sa beneficieze toti parlamentarii din '90 pana astazi. Fiecare parlamentar va primi o pensie de aproximativ 1.700 de lei pentru un mandat, 2.500 de lei pentru doua mandate si 3.400 de lei pentru trei mandate.
3. Frica de votul uninominal Amenintarile presedintelui privind convocarea referendumului pe tema votului uninominal au coalizat majoritatea membrilor celor doua Camere impotriva sa. In martie, presedintele Basescu i-a invitat la Cotroceni pe reprezentantii partidelor parlamentare pentru consultari pe aceasta tema. Dupa mai multe tatonari, partidele au ingropat acest proiect.
4. Show de cuvantatoriPe 18 decembrie anul trecut, parlamentarii PRM, sustinuti de cei ai PSD si PC, au transformat intr-un circ jenant discursul presedintelui Romaniei de condamnare a crimelor comunismului.
In timp ce presedintele tarii se adresa Camerelor reunite, Vadim Tudor defila prin fata asistentei cu un cearsaf care il infatisa pe Basescu dupa gratii, iar parlamentarii PRM fluierau, tipau, injurau si agitau cartonase rosii. Mai multi fosti detinuti politici si disidenti anticomunisti au fost agresati verbal de Vadim Tudor si de sustinatorii sai agitati.
Show-ul regizat de arlechinii furiosi ai coalitiei anti-Basescu a fost tolerat de presedintele de sedinta, Nicolae Vacaroiu. Deloc intamplator, dupa doar cateva luni, acest om prelua fraiele Romaniei, ca presedinte interimar.
5. „Legea berii”, o tentativa spumoasa Anul trecut, la sedinta de bilant a DNA, presedintele Basescu a dat ca exemplu „legea berii” pentru a argumenta ca „anumiti oameni politici fac legi pentru infractori”.
Formulata de sase deputati ai Aliantei D.A., propunerea legislativa parea clonata dupa o initiativa a deputatului PD Alexandru Mocanu, a carui sotie avea interese in industria berii. In cele din urma, senatorii au impus conditii mai dificile in legea care acorda unor producatori de bere scutiri de la plata datoriilor catre bugetul de stat.
6. „Cu bilele la vedere” Pe 26 aprilie anul trecut, Ana Maria Hanes, nepoata senatorului PNL Norica Nicolai, a folosit in absenta acesteia cartela de vot. In urma vizionarii casetelor video, Comisia de disciplina a Senatului a concluzionat ca intrusa nu a exprimat un vot valabil si a sanctionat-o pe Norica Nicolai doar cu un avertisment, pentru abaterea disciplinara de introducere in sala a unei persoane straine. Doua luni mai tarziu, surprins de ziaristi in timp ce vota „la mai multe maini”, deputatul PSD Dan Iosif a explicat nonsalant reporterilor: „Asa vrea muschii mei!”.
Cel mai recent episod al votarii „dupa ureche” s-a consumat la sedinta de suspendare a presedintelui Basescu, atunci cand PSD si PRM au convenit sa voteze „cu bilele la vedere”. Senatorul Ioan Talpes a anuntat ca intra in greva parlamentara, considerand ca votul secret „cu bilele la vedere” a incalcat articolul 69 din Constitutie.
OBSESIE
7. Suspendarea, cu orice pret > Desi Curtea Constitutionala a ajuns la concluzia ca Traian Basescu nu poate fi acuzat de incalcarea grava a Legii fundamentale, parlamentarii PNL, PSD, PRM si PC au votat pentru suspendarea presedintelui. „Avizul Curtii este consultativ. Parlamentul e suveran in aceasta chestiune”, a comentat Ion Iliescu, unul dintre artizanii complotului.
> Pe ultima suta de metri inaintea chemarii la vot a populatiei, parlamentarii au introdus „din mers” un amendament in Legea referendumului, prin care se impune un prag minim de participare doar in cazul unui vot majoritar impotriva suspendarii.
ERORI LA COTROCENI
Greselile lui Basescu
1. Veriga blonda Elena Udrea, fosta sefa de cabinet a lui Traian Basescu, si-a dus la indeplinire toate misiunile de dinamitare a pozitiilor ocupate de inamicii politici ai presedintelui, dar a atras si numeroase atacuri la adresa presedintelui, iscand tensiuni atat in interiorul Aliantei D.A., cat si in PD.
Dezvaluirile despre afacerile scandaloase ale sotului ei, Dorin Cocos, au fortat-o sa plece de la Cotroceni. Credibilitatea Elenei Udrea a fost mototolita si de scandalul contractelor sale privilegiate cu RAAPPS.
2. Presedintele jucaus Dupa ce a declarat nonsalant ca nu sistemul educational i-a adus succesul in viata, ci scoala vietii, seful statului a numit „gaozar” un jurnalist si a chefuit pana in zori alaturi de Gigi Becali in restaurantul Golden Blitz, urcand la volanul masinii sale dupa ce a consumat alcool.
In noiembrie anul trecut, „The International Herald Tribune” a publicat un articol despre „presedintele descheiat la camasa”, care a declarat ca a frecventat bordeluri pe cand era marinar.
3. Jocul cu biletelul Basescu a deschis in forta partida, trimitand la inaintare pionul otravit - Elena Udrea - pentru a-l compromite pe Tariceanu. Premierul a negat existenta biletelului, dar Basescu a gestionat prost avantajul obtinut, prelungind artificial suspansul. Socul s-a disipat, iar Tariceanu s-a repliat, mentinandu-se pe pozitii in „razboiul palatelor”.
4. O promisiune nerespectata Pe 17 aprilie, Basescu a anuntat ca va demisiona la cinci minute dupa ce parlamentul ar decide suspendarea. Crezand ca astfel ii va timora pe adeptii suspendarii sale, presedintele s-a expus inutil. Dupa suspendare, Basescu nu a mai avut de ales, respectarea cuvantului echivaland cu sinuciderea politica.
5. Unde sunt toti oamenii presedintelui? Basescu nu a reusit sa-si pastreze alaturi echipa care l-a sprijinit in campania pentru Cotroceni si in bataliile politice purtate ca presedinte. Rand pe rand, din echipa sa de consilieri au plecat Andrei Plesu, Renate Weber, Claudiu Saftoiu, Theodor Stolojan, Sergiu Medar si, finalmente, purtatorul de cuvant, credincioasa Adriana Saftoiu.
6. Prins in hatisurile grupurilor de interese Presedintele a fost atacat deseori prin evidentierea „intereselor nelegitime” care graviteaza in jurul sau. El a fost acuzat ca protejeaza afacerile familiei Udrea-Cocos si ca, in ultimii doi ani, patronii de la Golden Blitz au devenit regii contractelor publice pentru asfaltari. Afacerile unor personaje controversate, precum Costel Casuneanu, Dorinel Umbrarescu sau Dumitru Bucsaru, au fost asociate cu Traian.
MEA CULPA
7. Incurajarea unui judecator inaintea alegerilor la CSM > In ianuarie, seful statului i-a urat succes in mod public judecatorului Anton Pandrea inainte ca acesta sa fie ales la conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
> Basescu a recunoscut ca a gresit: „(...) a fost o eroare pe care am facut-o si nu stiam nici regulamentul, ca se pot depune candidaturi pana in momentul organizarii votului.”
BA DA! BA NU!
Aventurile prim-ministrului „Razgandeanu”
1. Demisionarul rasucit In vara anului 2005, Calin Popescu-Tariceanu anunta ca va demisiona, apoi s-a razgandit, explicand ca nu poate lasa tara la nevoie in perioada critica a inundatiilor. La aproape doi ani de atunci, premierul a oferit o proba de caracter, cerandu-i presedintelui sa-si respecte promisiunea de a demisiona.
2. Aroganta de premier In 2005, Tariceanu a dat cu bata-n balta dupa ce a fost luat la rost de sinistratii din Otelec, un sat din Timis afectat de inundatii. Oamenii i-au cerut socoteala premierului pentru conditiile dificile in care traiau, iar acesta i-a raspuns iritat unei femei: „Dar ce vreti, doamna, sa va facem hotel?”. Desi si-a cerut scuze pentru replica intepata, Tariceanu si-a construit atunci imaginea unui personaj arogant.
3. Taxa pe taxaIncapatanarea cabinetului Tariceanu de a impune taxa auto de prima inmatriculare, in ciuda opozitiei Comisiei Europene, s-a dizolvat in martie, dupa ce forul continental a anuntat in martie ca va actiona in judecata Romania. La presiunile Consiliului Europei, guvernul a decis, pe 25 aprilie, reducerea cuantumului taxei, care va depinde de gradul de poluare a mediului si nu de vechimea masinii.
4. Un guvern carpit Obsesia liberalilor de a-i elimina pe democrati de la putere si de a forma un nou guvern isi arata astazi efectele adverse. Noul ministru al justitiei, Tudor Chiuariu, a debutat cu stangul; el a declansat in aceasta saptamana un scandal national, fiind acuzat pentru imixtiune in activitatea DNA.
Si Decebal Traian Remes a intrat in colimatorul presei. Recent, ministrul agriculturii s-a amuzat de un taran care i-a spus pasurile sale, spunandu-i: „(...) Celui care are i se va mai da si celui care nu are i se ia!”. Desi a vizitat doua sate din judetul Galati in calitate de ministru, Remes i-a indemnat pe tarani sa puna „da” pe buletinul de vot pe 19 mai, pentru demiterea lui Basescu.
5. Fratia liberala cu PSD, PRM si PC In martie, Tariceanu a amanat prin ordonanta de urgenta alegerile europarlamentare, spre satisfactia presedintelui PSD, Mircea Geoana. „Acum, ca avem acest subiect clarificat, trebuie sa ne indreptam atentia catre alte subiecte care reprezinta adevarata miza pentru Romania, in primul rand catre rezolvarea crizei politice”, a declarat Geoana.
Cum a fost rezolvata „adevarata miza” se vede acum. Impotriva voturilor acordate de alegatori in 2004, Tariceanu a sprijinit alianta liberalilor cu PSD, PRM si PC pentru a-i scoate pe democrati de la guvernare si pe Basescu de la Cotroceni.
6. Proba biletelului „Este ca si cum i-as cere lui dracu sa intervina pe langa Dumnezeu sa ma pun bine pe langa el”, se apara premierul pe 12 ianuarie. In aceeasi zi, Basescu a confirmat existenta biletului, iar premierul a negat-o pentru a doua oara. Aparitia biletelului l-a compromis pe Tariceanu, dar acesta nu si-a dat demisia.
OLIGARHIE
7. Tariceanu, premierul patrician > In 2005, Tariceanu a recunoscut ca se numara printre cei care au cumparat si apoi au vandut actiunile detinute la Rompetrol, firma prietenului sau Dinu Patriciu, obtinand profit de 800%-900%.
> Anul trecut, premierul declara ca nu are nicio obligatie fata de Dinu Patriciu si ca stabilirea vinovatiei lui Patriciu este de datoria justitiei. El a dat asigurari ca va face o distinctie foarte clara intre relatiile de prietenie si obligatiile de serviciu.
> Fostul ministru al justitiei, Monica Macovei, a denuntat incercarea premierului de a influenta ancheta care il priveste pe Patriciu. Ea a relatat ca a fost chemata in cabinetul lui Tariceanu, unde i-a fost prezentat Dinu Patriciu.