Salonul Naţional de Minerale, Fosile şi Geme s-a deschis astăzi la Craiova, în Piaţa Mihai Viteazul. Până duminică, cei 43 de expozanţi îi îmbie pe craioveni să plece acasă cu minerale exotice şi bijuterii prelucrate minuţios.
Cel mai valoros exponat de anul acesta este un colier din agate, montat în argint, a cărui valoare ajunge la 4.000 de lei şi face parte din colecţia expozantului ucrainian Mina Ţurcan. Printre colierele preţioase din colecţia sa se mai numără şi o bijuterie din cuarţ fumuriu, care costă 2.500 de lei.
„Anul trecut am lăsat 200 de lei la acest salon. Îmi plac foarte multe bijuteriile din pietre semipreţioase. Sunt încântată că acum oferta este mult mai variată, dar mi-e teamă că voi cheltui chiar mai mulţi bani anul acesta”, ne-a spus Magda Mironescu, o vizitatoare a salonului.
Argint din India Organizatorii evenimentului sunt încântaţi de participarea din acest an. „În 2008 am avut circa 20 de expozanţi, iar anul acesta 43. Sunt reprezentate şase ţări - Ucraina, Moldova, India, Camerun, Ungaria şi România. Avem ca şi anul trecut geode din Brazilia, dar avem ca noutate absolută argintul din India în care sunt montate şi pietre semipreţioase din acea zonă. Avem truse mineralogice din muzeul din Baia Mare. Nişte coliere, nişte bijuterii din Armenia şi multe, multe altele”, ne-a declarat Aurelian Popescu, muzeograf al secţiei de Ştiinţe ale Naturii din cadrul Muzeului Olteniei.