Un poliţist din Giurgiu a fost declarat cel mai bun motociclist în Germania. Nicolae Pătroi a fost premiat la cel de-al 15-lea simpozion internaţional al siguranţei rutiere, intitulat „Soseşte în viaţă“, ce a avut loc la Kulmbach, Germania.
Agentul şef de poliţie Nicolae pătroi este angajat al Serviciului Acţiuni Speciale din IPJ Giurgiu. El a fost premiat recent la cel de-al 15-lea simpozion internaţional al siguranţei rutiere, intitulat „Soseşte în viaţă“, ce a avut loc la Kulmbach, Germania.
În perioada 24-26 aprilie a.c., din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu - Serviciului pentru Acţiuni Speciale s-a deplasat în oraşul Kulmbach, participând la cel de-al 15-lea Simpozion Internaţional al Siguranţei Rutiere.
Evenimentul s-a înscris în seria de acţiuni ale Poliţiei Germane destinate prevenirii accidentelor, fiind cel mai mare din Germania, el având două secţiuni: una pentru poliţiştii din toată Europa, iar cealaltă, pentru publicul larg.
Scopul acestei activităţi a fost dezvoltarea relaţiilor de cooperare şi întărirea dialogului la nivelul instituţiilor din cele două ţări.
Poliţiştii prezenţi au susţinut mai multe probe pentru testarea abilităţilor în manevrarea motocicletelor.
Reprezentantul Poliţiei Romane a efectuat peste 3.500 de km.(deplasarea tur-retur România - Germania) pe motocicleta din dotarea Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, acest lucru fiind recompensat de Preşedintele Poliţiei din Franconia Superioară, cu diploma şi trofeul pentru „cea mai lungă călătorie“.
La festivităţi a participat domnul ministru de interne al landului Bavaria.