Cel mai tânăr miliardar din lume are 35 de ani și este din Bulgaria. Este comparat cu Elon Musk

Cel mai tânăr miliardar din lume are 35 de ani și este din Bulgaria. Este comparat cu Elon Musk

CEO-ul și co-fondatorul Robinhood, Vlad Tenev, are o avere estimată la peste 3,1 miliarde de dolari, conform revistei Forbes. Potrivit jurnaliștilor americani, în următorii ani, averea lui Tenev va crește cu 4,7 miliarde de dolari.

Vlad Tenev s-a născut la țărmul Mării Negre, mai exact la Varna, Bulgaria. Pe când avea cinci ani a plecat cu părinții, ambii angajați la Banca Mondială, în Statele Unite, unde a studiat matematica și unde a pus bazele celebrei platforme de tranzacții online, Robinhood.

Acum presa de peste ocean îl compară pe Tenev cu Elan Musk, patronul SpaceX.

Ultimele știri despre Vlad Tenev, cel mai tânăr miliardar al lumii, arată că acesta urmărește să își aducă firma la o valoare de piață de aproximativ 35 de miliarde de dolari. Pentru acest lucru, el a făcut o ofertă publică de acțiuni al căror preț de trancționare va fi cuprins între 38 și 42 de dolari pe acțiune. Oferta marchează încoronarea publică a controversatei platforme de investiții care a făcut din "democratizarea finanțelor pentru toți" misiunea sa. Cu toate acestea, milioanele de mici investitori ai Robinhood au creat, de asemenea, averi uriașe pentru fondatorii săi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tenev, în vârstă de 34 de ani, și cofondatorul Baiju Bhatt, în vârstă de 36 de ani, vor vinde fiecare acțiuni în valoare de aproximativ 50 de milioane de dolari în cadrul ofertei făcute publice. După ofertă, fiecare dintre ei va deține aproximativ 8% din acțiunile companiei, iar împreună vor deține aproximativ două treimi din acțiunile cu drept de vot.

O plaformă controversată

De curând, Vlad Tenev a stârnit furia fanilor aplicației de tranzacționare, pe fondul unei frenezii bursiere. Lipsa sa de pregătire în ceea ce privește problemele de bază a făcut parte dintr-un tipar, au declarat foști angajați și analiști. De altfe, jurnaliștii economici scriu că Tenev are o serie de probleme în SUA, legate de proasta funcționare a platformei Robinhood.

În luna martie a anului trecut, Tenev le-a spus clienților că "suntem datori să ne descurcăm mai bine" după ce aplicația Robinhood a suferit întreruperi prelungite, lăsând multe persoane în imposibilitatea de a tranzacționa.

În iunie 2020, el a scris într-o postare pe blog că a fost "devastat" și că a dorit să îmbunătățească "experiența clienților", asta după ce un tânăr de 20 de ani care avea un sold negativ de 730.000 de dolari în aplicație s-a sinucis.

Iar în decembrie 2020, când autoritățile federale de reglementare au amendat compania sa cu 65 de milioane de dolari pentru că a indus în eroare utilizatorii cu privire la modul în care a făcut bani, el a spus că acuzațiile "nu reflectă Robinhood astăzi".

Cine este Tenev?

Miliardarul s-a mutat în Statele Unite din Bulgaria, pe când avea 5 ani și a crescut în zona Washington, D.C. În 2013, el a fondat Robinhood împreună cu Baiju Bhatt. Cei doi s-au cunoscut în timp ce studiau matematica la Universitatea Stanford.

După ce a absolvit Stanford în 2008, Tenev a urmat cursurile Universității California, Los Angeles, pentru a obține un doctorat în matematică, dar a renunțat pentru a lucra pe mai departe cu Bhatt. Cei doi au avut inițial alte două afaceri, inclusiv o firmă de tranzacționare pe Wall Street, care au avut o activitate de scurtă durată.

În schimb, inspirați de mișcarea Occupy Wall Street din 2011 - care a vizat puterea marilor bănci - au început să vorbească despre cum să "democratizeze finanțele" pentru toată lumea prin eliminarea comisioanelor pe care majoritatea agențiilor de brokeraj le percepeau pentru tranzacționarea acțiunilor. Ei au numit Robinhood, după numele haiducului englez de legendă care fura de la cei bogați și dădea săracilor.

În special, Tenev și Bhatt și-au dorit o aplicație pe care generația tânără să o poată folosi cu ușurință.

"Oamenii din grupa mea de vârstă, milenialii, nu intrau pe piețe și erau în mod deschis neîncrezători față de instituțiile care ofereau servicii financiare", a declarat Tenev, în 2015, la o televiziune americană.