Leul a continuat astăzi să se deprecieze în raport cu euro, cursul oficial depăşind pragul de 4,5 lei/euro, pentru prima oară în ultimele 6 luni.
Banca Naţională a indicat astăzi un curs de 4,5010 lei/euro, în creştere cu 0,63 de bani faţă de nivelul de ieri. Un curs mai slab pentru leu nu s-a mai înregistrat de pe data de 21 iunie 2013 – 4,5209 lei/euro.
După câteva şedinţe de depreciere acută faţă de dolarul american, moneda naţională a reuşit să se aprecieze uşor astăzi, de la 3,3009 lei/dólar, cât indica ieri BNR, la 3,2990 lei/dólar.
Faţă de francul elveţian leul s-a apreciat de la 3,6507 lei/franc, ieri, la 3,6395 lei/franc, astăzi.