Cel mai singur om de pe pământ. Povestea bătrânului chinez care îşi iubeşte singurătatea mai mult decât orice pe lume | GALERIE FOTO

Cel mai singur om de pe pământ. Povestea bătrânului chinez care îşi iubeşte singurătatea mai mult decât orice pe lume | GALERIE FOTO

Chiar dacă este compătimit de multă lume şi zile întregi nu are cu cine schimba o vorbă, pensionarul Tan Dagen spune că e mulţumit de liniştea desfăvârşită în care îşi petrece ultima parte a vieţii. Îngrijişte de animalele de pe bătătură şi lucrează în grădină. Presa occidentală se întreabă dacă nu cumva bătrânul chinez, care are aproape 80 de ani, este cel mai singur om de pe pământ.

El şi soţia sa răposată recent erau ultimii locuitori ai unui sat din care toată lumea a luat drumul oraşului. Au avut şi ei patru copii – trei fiice şi un fiu – dar şi aceştia au plecat de multă vreme în căutare de lucru la oraş. Apoi a trecut şi consoarta la cele veşnice iar  Tan Dagen a rămas singur cuc în Huangyan, un sătuc din sud-vestul oraşului Chongqing. Spune că s-a obişnuit cu singurătatea. Nu îi lipseşte nimic şi că nu va accepta în veci propunerea copiilor săi de a se muta la oraş. “Aici m-am născut. Aici am trăit întreaga viaţă şi nu mă voi muta niciunde”, spune bătrânul.