Cel mai puternic lobby din Rusia: combatem încălzirea globală cu petrol, cărbune și gaze

Cel mai puternic lobby din Rusia: combatem încălzirea globală cu petrol, cărbune și gaze

Uniunea industriașilor și antreprenorilor din Rusia este cel mai puternic grup de presiune din țară

Dacă Rusia vrea să se îndepărteze de o economie bazată pe carbon, experții cred că va trebui să facă față presiunilor externe. Pentru moment, însă, nu există. Teama de extincție cauzată de schimbările climatice incontrolabile a împins lumea să lupte pentru reducerea emisiilor de carbon și să dezvolte tehnologii ecologice înainte de a fi prea târziu.

Însă Uniunea industriașilor și antreprenorilor ruși (RSPP), cel mai puternic grup de lobby din Rusia, are o viziune diferită asupra crizei. „Trebuie să maximizăm cât mai mult posibil vânzările de benzină, petrol și cărbune, fără a ne opri atât timp cât există un cumpărători și să folosim acești bani pentru a stimula inovația în noile tehnologii pentru a ține pasul cu alte economii”, a declarat David Iakobașvili, președintele Comitetului pentru Responsabilitate Socială și Dezvoltare Durabilă al RSPP.

„Trebuie să ne gândim la ce vom lăsa copiilor noștri”, a adăugat el. „Culturi care nu s-au gândit la asta, ei bine, au dispărut acum”. În 2015, 195 de țări au semnat acordul de la Paris pentru a limita încălzirea globală la mai puțin de 2 grade Celsius în raport cu nivelurile din epoca preindustrială, pentru a combate schimbările climatice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rusia, al patrulea cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră din lume, a fost unul din semnatari. Dar, cum acordul de la Paris a ales 1990 ca bază pentru reducerea emisiilor la 70% până în 2030, Rusia și-a îndeplinit deja cerințele, pentru că prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1991 a declanșat una dintre cele mai mari contracții economice din istoria recentă.

În septembrie, primul ministrul Dmitri Medvedev a ratificat în sfârșit acordul, în timp ce ministerul rus pentru Resurse Naturale și Mediu a emis un raport care avertiza că țara se încălzește de două ori mai rapid decât restul lumii, scrie Moscow Times.

Potrivit ministerului, dacă nu se va face nimic, aceasta va antrena epidemii, secetă și foamete, printre alte dezastre. Conform estimărilor guvernului rus, încălzirea va costa Rusia 2,3 miliarde de dolari pe an.

Pentru a marca angajamentul său pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, guvernul rus a comandat Ministerul Dezvoltării Economice să elaboreze un proiect de lege care să însoțească acordul de la Paris.

În forma sa inițială, proiectul de lege prevedea cote de emisii de carbon la cele mai mari companii din Rusia, un nou sistem național de comercializare a cărbunelui și sancțiuni pentru cei mai mari poluanți.

Asta înainte ca RSPP să intervină.

În cadrul unei audieri în Duma de stat, în martie, grupul RSPP a avertizat că legea va obliga companiile să renunțe la proiectele lor de investiții. RSPP a susținut, de asemenea, că creșterea prețurilor la energie și inflația ar „afecta negativ bunăstarea oamenilor obișnuiți”.

Luna trecută, cotidianul de afaceri Kommersant a anunțat că măsurile propuse au fost abandonate de atunci și că legislația, aflată în ultima etapă înainte de adoptarea sa, va include doar un audit climatic. Pe lista Comitetului pentru Responsabilitate Socială și Dezvoltare Durabilă al RSPP se află și oligarhi ruși.

Sunt naivi dacă vor să ne ia banii

Într-un interviu , Alexandrr Varvarin, vicepreședinte însărcinat cu relațiile de afaceri al RSPP, a apărat grupul împotriva reglementării climatice propuse pentru membrii săi

„Suntem conștienți de faptul că unele sisteme noi de monitorizare a amprentei de carbon pot fi introduse", a spus el, referindu-se la impozitele pe care țările europene intenționează să le pună pe importuri precum petrol și gaz.

„Urmărim de aproape ceea ce fac alte țări și deocamdată aceste riscuri nu s-au concretizat."

„Ar fi naivi cei care cred că ne pot lua banii și să decidă cum să rezolve problemele în locul nostru”, a amenințat Varvarin, menționând planurile de amendare a întreprinderilor și o propunere de impozitare pe carbon care ar fi fost eliminată din proiectul de lege amintit. „Chiar credeți că nu înțelegem toate riscurile?”, a continuat el.

Argumentând că nu există o nevoie actuală de reglementare suplimentară, Varvarin a subliniat că Rusia a îndeplinit deja cerințele Acordului de la Paris.

Criticii susțin că semnarea acordului de partea rusă, știind că nu există nicio obligație de schimbare a comportamentului este o strategie cinică care permite Rusiei să fie percepută ca acționând împotriva schimbărilor climatice dar fără a face nimic concret.

„Desigur, trebuie să vorbim despre tranziția la surse de energie regenerabilă", a continuat Varvarin. „Dar atunci, să numărăm cât va costa, efectul său asupra inflației pentru afacerile noastre, cât va trebui să creștem prețul produselor noastre și cât va crește prețul utilităților pentru oameni.”

În cadrul consultărilor sale cu autoritățile ruse, RSPP nu a ezitat să spună că cetățenii vor suferi de pe urma legislației ecologice.

„Toate marile noastre companii finanțează regiunile rusești - nu numai cu impozitele noastre, ci și cu donații pentru infrastructură.Vorbim despre miliarde ", a declarat un membru al RSPP.

Cu toate acestea, experții în dezvoltarea durabilă susțin că, lăsând la o parte nevoia imediată de a combate schimbările climatice, marile companii rusești nu se vor nărui dacă nu încearcă să se îndepărteze de industriile consumatoare de cărbune. Cel puțin nu acum.

„Mi-e teamă că peste 20 de ani, Rusia se va confrunta cu un șoc existențial”, a declarat Charles Robertson, economist șef mondial la Renaissance Bank. „Așa a spus ministrul saudit al petrolului, în anii ’70: „ Epoca de piatră nu s-a încheiat din lipsă de piatră, iar epoca petrolului se va termina cu mult înainte ca lumea să epuizeze petrolul”, a spus Robertson.

„Nu numai că aceste companii vor avea probleme pe măsură ce economia globală trece la surse de energie regenerabilă”, a declarat Serghei Bobilev, profesor de economie la Universitatea de Stat din Moscova, specializat în dezvoltare durabilă, „dar și regiunile și oamenii obișnuiți pe care aceste companii susțin că îi protejează pe termen scurt”.

„Autoritățile și companiile au sunt cu viziune scurtă", a spus Bobilev. „Economia noastră se bazează pe companii precum Lukoil, Gazprom, Rosneft etc. Și prognosticul pentru ei nu este foarte bun”.

„Costurile pot crește foarte bine la început, dar dacă nu implementăm aceste reglementări privind carbonul și aceste companii vor suferi iar săracii vor pierde și mai mult", a adăugat el.

Uitând să precizeze cât contează cu adevărat săracii Rusiei pentru Gazprom sau Lukoil.

Cu toate acestea, chiar argumentul RSPP conform căruia o taxă pe carbon ar putea afecta „cetățenii obișnuiți” este discutabil, a spus Igor Bașmakov, directorul executiv al Centrului pentru eficiență energetică și membru al grupului interguvernamental pentru schimbările climatice al ONU. Consumatorii nu vor resimți creșterea costurilor energetice dacă va crește și eficiența energetică, a agrumentat Bamașkov.

„Prețurile energiei sunt o chestiune minuțioasă. Ala cum medicul prescrie să luați două pastile pe zi, nu toate în același timp. La prețurile la energie, ai nevoie de un medic bun care să poată scrie rețeta corectă”, a declarat Bamașkov.

Și într-o țară cu energie ieftină precum Rusia, a continuat Bașmakov, propunerile de reglementare abandonate de atunci sunt deosebit de necesare, deoarece nimic nu stimulează dezvoltarea tehnologiilor moderne. „Impozitarea carbonului este o modalitate de a promova această schimbare", a spus el.

Cu toate acestea, pe termen scurt, Rusia nu vede semnalele externe care ar determina-o să încerce să-și facă economia durabilă, a declarat Alexei Kokorin, șeful Programului WWF pentru climă și energie din Rusia.