Totul a început în 2007, când Jesse Wellens a pus-o pe prietena lui, Jeana, să mănânce o linguriţă de scorţişoară şi a postat reacţia ei amuzantă pe YouTube.

Tânăra nu s-a lăsat mai prejos şi s-a răzbunat, lovindu-l pe prietenul ei cu o tavă în cap. „M-am enervat când milioane de oameni au văzut cum m-am înecat cu scorţişoară, aşa că m-am gândit să-l pun şi eu pe Jesse pe internet”, explică Jeana.

 

Au urmat alte 100 de farse pe care Jesse şi Jeana şi le-au făcut unul altuia, acestea fiind urmărite de peste 150 de milioane de oameni pe YouTube.

Daily Mail scrie că, la început, farsele erau destul de simple, dar în timp au devenit din ce în ce mai complexe, Jesse şi Jeana pregătindu-se uneori şi zile întregi pentru ele.

Una dintre cele mai complexe farse a fost cea în care Jeana l-a făcut pe Jesse să creadă că îl înşală. Fata a cumpărat mai multe haine bărbăteşti, dar şi un parfum, şi s-a băgat în pat alături de o păpuşă, chiar când ştia că prietenul ei trebuie să vină dintr-o delegaţie.

 

Te-ar putea interesa și: