CEL MAI MEDIATIZAT PROCES se încheie vineri, 13 aprilie. UDREA așteaptă SENTINȚA FINALĂ în Costa Rica

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) i-au anunţat pe avocaţii inculpaţilor din dosarul "Gala Bute" să fie pregătiţi pentru a ţine pledoariile finale pe data de 13 aprilie. Decizia completului de cinci judecători de la ICCJ va fi definitivă.

 În primă instanță, Elena Udrea, fost ministru al Transpurturilor,  a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul, iar Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare.  La ultimul termen de judecată, care a avut loc pe 28 martie, Alexandru Chiciu, avocatul Elenei Udrea, a spus că aceasta se află în Costa Rica, vrea să dea o declaraţie în dosar, însă nu poate fi prezentă la proces.

"Pot să vă spun că începând cu 22 martie, timp de 22 de zile, nu se poate ridica din pat. Vă rog să acordaţi un termen când aceasta va putea să se prezinte", a explicat avocatul, care a depus trei înscrisuri medicale emise de un doctor din Costa Rica, în care recomandă "odihnă absolută" pentru fostul ministru.

"Depun trei înscrisuri traduse de un traducător autorizat, transmise de Elena Udrea. Primul înscris este din 22 februarie şi prezintă tabloul medical al acesteia. Medicul din Costa Rica face parte din Colegiul Medicilor din această ţară. Al doilea înscris este din 24 februarie. Cel de al treilea este din 13 martie 2018, care centralizează situaţia medicală. Medicul dispune odihnă absolută pentru Elena Udrea. Clienta mea este în imposibilitate obiectivă de a se prezenta. Ea vrea să fie prezentă la audierea martorilor. Solicitarea apărării este de amânare a audierii martorilor la un termen viitor, când domnia sa se va prezenta la proces, dacă starea de sănătate îi va permite", a spus Chiciu.

Tot pe 28 martie, avocatul a cerut audierea unui martor "secret", căruia nu a dorit să-i dezvăluie identitatea, precum şi a unei femei care se află în Mexic, Marina Barabancea. Avocatul susţinea că audierea acestora este necesară pentru a afla dacă Elena Udrea se afla în sediul Ministerului Dezvoltării, în data de 6 octombrie 2011, când DNA susţine că ea a primit o geantă cu bani. Judecătorii au respins cererea de audiere a celor doi şi i-au anunţat pe avocaţi să fie pregătiţi pentru data de 13 aprilie, când va avea loc ultimul termen al procesului.

Avocaţii inculpaţilor au cerut un termen mai lung pentru pregătirea concluziilor finale

"Nu puteam pregăti apărarea într-un termen scurt, în acest dosar atât de important. Nu ne putem juca cu vieţile oamenilor", au spus avocaţii, însă judecătorii au menţinut data de 13 aprilie. Tot pe 13 aprilie vor fi audiaţi Rudel Obreja, Tudor Breazu, precum şi omul de afaceri Adrian Gărdean, ultimul fiind martor-denunţător în dosar. În luna februarie, Elena Udrea a anunţat că este însărcinată. Ea se află în Costa Rica, acolo unde este şi fosta şefă a DIICOT, Alina Bica.

 

Dosarul ”Gala Bute”

 

Dosarul a fost trimis în judecată pe 21 aprilie 2015. Pe 29 martie 2017, Elena Udrea a fost condamnată de de completul de trei judecători de la ICCJ  la şase ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

În acelaşi dosar, Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare. Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, a primit un an şi şase luni cu suspendare, Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, trei ani de închisoare cu suspendare, şi Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani şi şase luni cu suspendare.

ÎCCJ a mai decis ca fostul ministru Elena Udrea să plătească aproape 3 milioane euro despăgubiri. În acelaşi dosar, instanţa a dispus ca Rudel Obreja să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL), către Ministerul Finanţelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, i se confiscă suma de 3.000.000 lei.

Potrivit DNA, Udrea ar coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care inculpata îl conducea. Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).

Udrea mai este acuzată că ”a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile, cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la ”Gala Bute”, prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.  De-a lungul procesului, Elena Udrea a negat toate acuzațiile.