Evenimentul Zilei > Politica > Cel mai mare secret al lui Dragnea a fost aflat! Se știu doar cifrele uriașe, nu și cum a reușit
Cel mai mare secret al lui Dragnea a fost aflat! Se știu doar cifrele uriașe, nu și cum a reușit

Cel mai mare secret al lui Dragnea a fost aflat! Se știu doar cifrele uriașe, nu și cum a reușit

La aproape trei luni de la eliberarea din penitenciarul Rahova, Liviu Dragnea a dezvăluit că interesul românilor pentru partidul Alianța pentru Patrie (APP) este foarte mare, o dovadă în acest sens fiind cei 80.000 de membri pe care formațiunea i-a atras de la momentul anunțului despre lansare acesteia.

Amintim că la 19 septembrie Dragnea devoala, printre altele, apariția pe scena politică a partidului Alianța pentru Patrie (APP). Trei zile mai târziu, APP avea 8.000 de urmăritori pe Facebook.  În prezent, partidul în care este implicat și Codrin Ștefănescu, fost secretar general al PSD, are aproape 73.000 de membri.

Cifre uluitoare, dacă ne gândim că USR (numele la care s-a ajuns după Congresul USR Plus, în care a fost validată victoria lui Dacian Cioloș la alegerile pentru funcția de președinte al formațiunii) are peste 50.000 de membri, conform declarațiilor lansate de Dan Barna. Practic, Dragnea arată că Alianța pentru Patrie ar fi strâns în mai puțin de o lună mai mulți membri decât are USR, formulăm la care s-a ajuns după fuziunea între USR și Plus, din aprilie 2021.

Anunțul despre ascensiunea APP a fost lansat de Dragnea joi seara, în cadrul unei emisiuni de la B1 TV. „A sărit de 80.000 de membri. L-am întrebat pe Codrin Ştefănescu înainte de emisiune, că voiam să ştiu. Sunt deja 35 de organizaţii constituite, în 35 de judeţe. 17 ţări au deja organizaţii APP constituite″, a spus Liviu Dragnea.

A devenit sau nu Dragnea membru APP?

Firesc, moderatorul Silviu Mănăstire l-a întrebat pe fostul președinte al PSD și al Camerei Deputaților dacă este membru al APP. „Încă nu, dar susţin cu tărie acest partid, pentru că este un partid în care, din fericire sau din păcate, este singurul în care am încredere că poate renaşte România.

România astăzi, şi nu numai astăzi, de vreo doi ani şi ceva, este condusă după nişte planuri care nu sunt ale ei. Şi este captivă în continuare într-o spirală a laşităţii şi incompetenţei, care face ca economia şi societatea să se degradeze continuu.

Atacuri informatice asupra site-ului APP

Este un partid care, trebuie să recunosc, m-a surprins plăcut și care a crescut foarte mult. (n.r. – a susţinut că ar fi fost mai multe atacuri informatice asupra site-ului partidului) S-a spart parola de vreo 20 de ori.

În sfârşit… A fost şi o pauză de cinci zile până când s-a refăcut site-ul şi a fost pus pe un server de afară. Eu cred foarte mult în acest partid. Îl voi susţine cu toată priceperea mea.

Le voi pune la dispoziţie atât un manifest politic, cât şi o sumă de direcţii de acţiune pentru un viitor program de guvernare românesc, naţional şi românesc. Nu naţionalist, nu şovin! Naţional şi românesc, bazat pe patriotism economic″, a mai spus Dragnea.

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: