Evenimentul Zilei > Monden > Cel mai mare regret al lui Bănel Nicoliță. „Am vrut să mă omor după autogolul cu Real Madrid!”
Cel mai mare regret al lui Bănel Nicoliță. „Am vrut să mă omor după autogolul cu Real Madrid!”

Cel mai mare regret al lui Bănel Nicoliță. „Am vrut să mă omor după autogolul cu Real Madrid!”

Fostul mijlocaș al Stelei Bănel Nicoliță a vorbit despre momentul în care a înscris autogolul cu Real Madrid, în meciul jucat în urmă cu 16 ani pe „Santiago Bernabeu”, și care s-a încheiat cu un scor de 0-1.

În emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, Bănel Nicoliță a povestit cum s-a simțit din cauza acestui eșec, fostul fotbalist mărturisind că a fost chiar la un pas de a se sinucide.

Bănel Nicoliță, despre autogolul din meciul Stelei contra Real Madrid

În anul 2006, echipa Steaua se califica în grupele Ligii Campionilor, după zece ani de insucces, nimerind atunci în grupă cu Real Madrid, Lyon și Dinamo Kiev. După cele trei puncte din primele trei meciuri, Steaua ajungea pe „Santiago Bernabeu” pentru meciul de retur cu Real Madrid. „Roș-albaștrii” au rezistat până în minutul 70, atunci când Bănel Nicoliță a trimis mingea în propria poartă.

„Am văzut acum, când și-a dat Găman autogol, săracu’. Am fost cu el la Națională, e un băiat super, de nota o mie, îl pui la suflet. Mi s-a rupt sufletul când și-a dat autogol. M-am văzut parcă pe mine, dar eu am dat pe Bernabeu! Așa a vrut Dumnezeu, să fiu marcator pe Bernabeu. La 1-0 au avut penalty și l-au ratat. Se făcea 2-0. Mai spunea după cineva de Bănel?

Așa a vrut Dumnezeu! Atunci voiam să mă omor! A doua zi aveam așa, toate nebuniile. Chiar m-am gândit. A fost o onoare să joc contra unor asemenea jucători, sunt mulți care n-ajung nici să plătească un bilet. Unul care muncește e normal să greșească. Au dat alții în finale de Champions League. Mi-a fost foarte greu atunci, dar nu mi-a reproșat nimeni nimic niciodată!”, a povestit Bănel Nicoliță.

Vica Blochina, relație de dragoste cu Bănel Nicoliță?

În ultima vreme, au apărut tot mai multe zvonuri cu privire la o presupusă relație de dragoste între Vica Blochina și fostul fotbalist Bănel Nicoliță. Aceasta a ținut să lămurească situația și spune că îl cunoaște pe Bănel Nicoliță de mai mult timp, dar s-a apropiat mai mult de el vara aceasta, de când au devenit colegi în cadrul unei emisiuni TV.

„Ne știam mai de mult, dar ne-am împrietenit de curând la Spash. M-am apropiat nu doar de el, ci de toată gașca de la emisiune. Ne vedem tot timpul, avem grup pe WhatsApp și ne scriem tot felul de chestii, unde ieșim, ce facem. Cine nu-l știe pe Bănel Nicoliță, legenda României?! Este un băiat foarte mișto.

Acum am văzut cât de tare este iubit omul de lume. Incredibil. Îl oprește lumea pe stradă, trage de el, face poze, este extrem de iubit și extrem de apreciat. E un suflet foarte bun Bănel, un om foarte bun. E înnebunit după copii, are și școala aia de copii. Pur și simplu ne-am împrietenit. Eram pe același vibe. Eram pe aceeași caterincă, pe același glume. Și cumva, noi am stat o săptămână împreună cu toții, ne-a unit chestia asta”, a spus Vica Blochina.

Publicat in categoriile: Monden
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: