Cel mai luxos hotel din Rusia

Drumul Rusiei de la comunism la capitalism a marcat ieri o noua etapa, odata cu inaugurarea unui hotel ultraluxos, la 1.000 de dolari camera pe noapte, amenajat in locul unui fost hotel sovietic, celebru pentru serviciile sale proaste si pentru camerele intesate cu microfoane.

Potrivit Reuters, Hotelul Ritz-Carlton, din apropierea Pietei Rosii, stabileste un nou standard al decadentei intr-un oras in care dezvoltarea economica antrenata de petrol a creat o explozie de bogatie si o febra de a o cheltui.

Apartamentul prezidential - a carei sufragerie este dotata cu geamuri antiglont - costa peste 16.000 de dolari pe noapte. In pret nu intra si micul dejun, dar personalul hotelului recomanda Micul Dejun al Tarului, care, la 700 de dolari, include sampanie Cristal, caviar Beluga si omleta cu trufe.

In lista de bauturi a hotelului intalnim vinuri precum Chateau Petrus din 1961, la 68.000 de dolari sticla, si tarii precum Mallacan Single Malt Scotch Whiskey, din 1969, la 400 de dolari paharul de 30 ml.

In locul defunctului Infoturist

„Clientii nostri sunt foarte pretentiosi si au asteptari ridicate”, spune seful Ritz-Carlton, Simon Cooper. Noul hotel a fost ridicat in locul fostului Infoturist, portdrapelul defunctei agentii sovietice de turism cu acelasi nume.

Dupa caderea comunismului, vechiul turn de beton armat de pe strada Tverskaia incepuse sa decada: aerul conditionat nu mai functiona, barul din hol era intesat de prostituate, iar lenjeriile de pat se tocisera aproape de pragul destramarii. Ritz-Carlton, care este o divizie a operatorului hotelier Marriott International, mizeaza mai mult pe gazduirea turistilor straini, dar spera ca si numarul celor rusi sa creasca.

Desi preturile de aici sunt prohibitive pentru marea majoritate a populatiei, conducerea spune ca hotelul este deschis si pentru cei mai putin avuti, care „pot intra sa se uite in jur si sa bea o cafea”. La extrema cealalta, un om de afaceri rus a rezervat deja pentru un an intreg o camera in noul hotel.