Cel mai cunoscut dermatolog din ţară

Sorin Godi se împarte între pacienţii care vin la Spitalul Colentina, importul de produse dermato-cosmetice şi o carieră artistică ce se întinde de la reclame la telenovele.

Nu primeşte bine complimentele, are părul alb la 37 de ani, iar portretul „Violips“, pe care i l-a făcut una dintre cele mai prolifice pictoriţe din America, Gay Darlene Bidart de Satulsky, este acum, în mărime naturală, pe pereţii Palatului Prezidenţial din Honduras. Se consideră norocos, iar alţii l-ar putea crede pe cuvânt doar pentru că are cetăţenie americană, pe care a căpătat-o în ’87.

„Eram un puşti din Constanţa, mă! Nu ştiam mai nimic, dar ajunsesem în buricul Universului!“, rememorează Sorin-Hroni Godi anii din New York. A făcut Facultatea de Medicină în România, acum termină al cincilea an de rezidenţiat şi s-a apucat de un doctorat în dermatologie. „Cariera“ în reclamele de print, TV şi figuraţie în filme are rădăcini încă de pe vremea când era „ăla care dădeam «Bună ziua!» în engleză, la intrarea Hotelului Plaza, a lui Trump“ (din New York - n.r.). Poate l-aţi mai văzut prin reclame sau în telenovele. Sau poate în pelicula „Supravieţuitorul“, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Iar dacă nu, priviţi cu atenţie scena din sala de sport din „Pantera roz“, în care face figuraţie cu Steve Martin. Sau mergeţi la secţia dermato-venerice din Spitalul Clinic Colentina, din Capitală. Acolo îşi petrece „vreo patru ore pe zi“, la rezidenţiat, în cabinetul doctoriţei Ioana Chebac. Zece zile într-o Dacie Cu o adolescenţă marcată de fuga din ţară, joburi în unele dintre cele mai importante hoteluri din New York şi „college-ul“ american, Sorin Godi îşi păstrează modestia, chiar dacă se bucură că, în ’88, se plimba cu liftul alături de „Michael Jackson, o pisică mare şi bodyguardul lui, care era de opt ori cât mine şi cât Michael la un loc“.

„Erau oameni în faţa hotelului care şi-ar fi dat o mână din umăr să aibă ce aveam eu“, spune Sorin Godi, referindu-se la tupeul de a le cere autografe „Regelui“ Jackson şi lui Elton John. Dar de la malul Mării Negre şi până la poalele Turnurilor Gemene, drumul a fost destul de greu. „Am plecat din România, într-o excursie - cum ştiam eu - cinci oameni în Dacia noastră, cu tot cu bunică- miu, care avea 79 de ani. Am fost nebuni! Am mers zece zile cu maşina până în Grecia“, rememorează doctorul.

Cele 11 luni de azil politic din ţara elenă au fost urmate de primul zbor cu avionul, şocul cultural şi primele câteva luni în care a aflat că engleza pe care au învăţat-o de la comunişti nu e aceeaşi cu cea din „centrul Universului“, New York. N-au fost uşoare nici adaptarea la lumea mult mai mare, echivalarea studiilor din ţară, „fentarea“ liceului de acolo şi înscrierea la colegiu. Primul loc de muncă, al doilea, şcoală full-time. „Aveam 17 ani! Dar trebuia să le fac, pentru că nu le făcea nimeni pentru mine“, sună definiţia perseverenţei formulată de Godi. De la visul american la showbizul românesc Anii au trecut, a apărut în reclame cu Ivana Trump (soţia multimiliardarului Donald Trump la începutul anilor ’90) - „un fel de Monica şi Irinel Columbeanu, dar la o scară mult mai mare, pentru că sunt mult mai bogaţi“ -, a pozat ca model pentru pictoriţa americană Gay Darlene Bidart de Satulsky, a fost singurul care a avut meseria de „portar“ la Hotelul Plaza şi primul care a plecat de acolo în urma perioadei de greutăţi financiare prin care a trecut magnatul american Trump. Apoi s-a întors în România, a făcut facultatea, a mai dat o fugă în America, s-a întors la Bucureşti şi a început rezidenţiatul la Spitalul Colentina.

În reclame a început cu maşina pe care o avea în 1994, când era student la Medicină, în anul doi. „Nişte prieteni de-ai mei, care lucrau în publicitate, mi-au cerut maşina pentru un spot. Şi m-au pus să completez şi un formular de ăla de-al lor. Apoi m-au chemat la casting şi aşa a început“, detaliază „începuturile fulminante“ ale carierei sale. „Şi m-au tot chemat. Pentru că eu nu m-am dus niciodată să bat la uşi: «Aveţi ceva pentru mine?» Nu! M-au învăţat în timp şi m-au tot chemat. Eu, până acum şapte-opt ani, eram moţat: aveam o şuviţă albă în vârful capului, moştenire de familie. Probabil şi de asta. Era semnul meu distinctiv“, crede actorul-doctor, care a început să albească de la 14 ani. Pe ecrane, fără televizor Pe lângă pacienţii cu boli venerice şi de piele pe care i-a tratat, doctorul s-a ocupat, involuntar, şi de nevoia publicitarilor de personaje pentru reclame. „Prima reclamă în care am jucat a fost una la Dero Activ. Doamne, ce reclamă stupidă! Asta zic acum, după ce m-am mai uitat la ea. Că eu, de obicei, mi le înregistrez, le salvez, dar nu prea mă uit la ele. Eu nu sunt actor! Sunt alţii care fac şcoală pentru asta. Eu o fac de plăcere. Probabil că fac ceva bine dacă mă mai cheamă“, recunoaşte Godi, care mai spune că, de mai bine de doi ani, nu mai are televizor.

Pentru el, importante sunt activităţile medicale, mai ales că de ceva vreme are, împreună cu un prieten, o franciză pentru o firmă medicală de colectare de celule stem şi mai şi importă produse dermato-cosmetice. Despre celebritatea pe care i-au adus-o reclamele şi figuraţia din „Numai iubirea“, „Trei fraţi de belea“ sau „Supravieţuitorul“ - zice că i-a adus recunoaşterea în faţa liftierelor, a infirmierelor şi a câtorva pacienţi. „Îi mint, le spun că nu sunt eu ăla. Nu mă consider vreo vedetă, le spun că am un frate geamăn care mă face de râs“, completează râzând Godi. CV De la antrenor la chirurg Sorin-Hroni Godi s-a născut în 1971 la Constanţa. Pe lângă reclamele din ţară, a pozat pentru firmele de publicitate din Statele Unite şi a apărut în Travel&Leisure Magazine - într-o reclamă pentru Louis Vuitton (martie 1989) -, The New Yorker Magazine (septembrie 1989), The New York Times Magazine (august 1990), Brides Magazine (martie - august 1990) şi Die Zeit Newspaper (Germania, iunie 1993). În ţară, a început cu un billboard făcut pentru Romtelecom (2001).

A jucat rolul de inginer, pilot, om de afaceri - în reclame, naş de cununie, antrenor de fotbal, arbitru de box, detectiv, gigolo, reporter, avocat - în filmele şi sitcomurile de la noi şi „de aiurea“. Următoarea reclamă îl va vedea în rolul unui obstetrician care ajută la o naştere. Cât despre cariera ca actor, următorul pas este rolul unui soldat medieval în „Fire and Ice“ - regizat de Ralph Bakshi - film pe a cărui coloană sonoră se va auzi şi vocea Loredanei Groza. Sorin Godi, medic şi actor: "Eram un puşti din Constanţa, mă! Nu ştiam mai nimic, dar ajunsesem în buricul Universului!"