Cel mai bun an pentru companiile americane

Clasamentul revistei „Fortune” este dominat de retailerul Wal-Mart. Profiturile tuturor corporatiilor au crescut impresionant in 2006.

Wal-Mart, cel mai mare lant de magazine din lume, a fost incoronat anul acesta drept cea mai mare companie americana, devansandu-i pe gigantul petrolier Exxon si pe cel auto General Motors, potrivit clasamentului realizat de revista „Fortune”.

Interesanta in analiza din acest an nu este atat marimea companiilor, determinata in functie de venituri, cat mai ales nivelul profiturilor. Potrivit editorilor revistei americane, anul trecut a fost „de departe cea mai profitabila perioada din istoria clasamentului pentru companiile americane”. Revista „Fortune” publica topul de 53 de ani.

Externalizarea face minuni

In 2006, profiturile celor 500 de companii americane incluse in top au crescut cu un surprinzator 29a si au atins valoarea de 785 de miliarde de dolari. Prin comparatie, in 2000 - anul colapsului internetului in State - totalul profiturilor nu trecea de 444 de miliarde de dolari.

Pe de alta parte, nici totalul veniturilor nu este neglijabil - 9.900 de miliarde. Rezultatele financiare bune au fost determinate de externalizarea anumitor servicii in tari cu costuri de munca mai mici si de scaderea dolarului. Wal-Mart a avut venituri in 2006 de 351,1 miliarde de dolari. Cu toate acestea, Exxon ramane cea mai profitabila companie americana.

Putini vin in Romania

Doar cateva zeci de companii incluse in clasamentul celor mai bogate 500 de corporatii din Statele Unite au reprezentante si in Romania, iar mult mai putine desfasoara activitati de productie la noi.

Este cazul HP sau Microsoft, care au cate un call-center in Bucuresti, al Procter&Gamble, Citigroup (cu Citibank), General Electric (cu Estima Finance, Domenia si Motoractive Leasing), Coca-Cola, PepsiCo, McDonald’s, Manpower sau Colgate Palmolive. Este si cazul General Motors, care are reprezentante pentru autoturismele vandute pe piata romaneasca.