Cei mai fericiţi angajaţi

Potrivit unui sondaj realizat în Marea Britanie, esteticienii terapeuţi şi coafezele sunt cei mai fericiţi angajaţi, iar atmosfera colegială este adesea mult mai importantă decât un salariu bun, informează sky.com.

La polul opus se situează bancherii şi angajaţii din construcţii.             În ceea ce priveşte bunăstarea la locul de muncă, angajaţii spun că sunt mai fericiţi dacă se înţeleg bine cu colegii sau dacă şefii le acordă atenţie.             Sondajul, realizat de City & Guilds, la care au participat 1.000 de persoane, a scos la iveală faptul că mai puţin de 50% dintre angajaţi acceptă să rămână într-o companie datorită mărimii salariului.             Echilibrul dintre slujbă şi viaţa personală şi relaţiile bune cu colegii sunt mai importante decât salariul primit, se indică în acest studiu.             Bob Coates, director administrativ al City & Guilds, este de părere că angajatorii nu îşi permit să nu ia în calcul rezultatele acestui sondaj. "Companiile nu se mai pot baza pe bonusuri şi politici de recompensare care nu au efecte asupra angajaţilor şi reuşesc cu greu să combată nivelul de stres la locul de muncă", a adăugat acesta. Dacă nu iau în calcul aceste lucruri aceştia riscă să contribuie la creşterea forţei de muncă neproductive şi lipsite de motivaţie, mai spune acesta.             Potrivit sursei citate, în topul 20 al angajaţilor fericiţi au fost incluşi, în ordine: esteticienii terapeuţi, coafezele, militarii, bucătarii şi angajaţii din serviciile de catering, vânzătorii, profesorii, lucrătorii din marketing şi relaţii publice, contabilii, secretarele/ recepţionistele, instalatorii, inginerii, arhitecţii, jurnaliştii, mecanicii/ şoferii, persoanele care lucrează în resurse umane, persoanele care lucrează în call centere, specialiştii IT, surorile medicale, bancherii şi persoanele care lucrează în construcţii.

(15:19)