Cei cinci reținuți în dosarul președintelui CJ Timiș au fost ARESTAȚI

Cele cinci persoane reţinute în dosarul preşedintelui CJ Timiş, printre care consilierul judeţean Marcel Mihoc, Teodor Gavriş, fost director în CFR Călători şi omul de afaceri George Didilă, au fost arestate preventiv, de magistraţii Tribunalului Bucureşti.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, notează Mediafax.

În dosarul de corupţie privind atribuirea unor contracte, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) au avut loc audieri maraton, începând de miercuri după-amiază, la finalul cărora procurorii au decis ca preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, să fie cercetat sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând din 11 decembrie până în 8 februarie 2015 inclusiv, iar alte cinci persoane să fie reţinute.