Editura Evenimentul si Capital

CEDO condamnă "lenea statului"

69c535061ba959352030bcc7ec154b56
Autor: | | 13 Comentarii | 0 Vizualizari

NERESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR. România are de achitat daune de 17,7 milioane de euro ca urmare a deciziilor de până acum.

Aproape 18 milioane de euro - aceasta este suma pe care statul român a pierdut-o în peste 100 de procese în ultimii trei ani din cauza ineficienţei autorităţilor în ceea ce priveşte restituirea proprietăţilor preluate abuziv în regimul comunist. Legea incompletă, ezitările şi întârzierile în aplicarea ei au dus la condamnarea pe bandă rulantă a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în cauze care privesc retro cedările în titluri la Fondul Proprietatea (FP), în bani sau în natură a imobilelor sau proprietăţilor confiscate. Suma totală a daunelor materiale şi morale pe care statul a fost sau este obligat să le achite din 2006 şi până în prezent este de 17,7 milioane de euro, potrivit sentinţelor publicate pe site-ul CEDO. Până la această oră, Ministerul Finanţelor nu ne-a comunicat cât din această sumă a fost deja plătită reclamanţilor. Cuantumul daunelor, deseori însoţite şi de obligaţia de restituire a imobilelor, se situează în mare parte la peste 100.000 de euro, dar pot depăşi cu mult aceste valori. Calvarul birocratic Pentru a-şi putea recupera banii sau acţiunile la Fondul Proprietatea, păgubiţii sunt nevoiţi să treacă printr-un calvar birocratic. Ei îşi pot depune dosarele la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) abia după ce au obţinut o serie de acte de la autorităţile locale. Apoi, după ce dosarul este aprobat, cei care au de luat bani sunt înscrişi pe o lungă listă de aşteptare, deoarece banii alocaţi de la buget nu sunt suficienţi. Suma alocată de la buget pentru perioada 2009-2012, de 95,5 milioane de lei, nu acoperă nici jumătate din necesarul pentru acest an. Potrivit datelor ANRP citate în martie de EVZ, până la acea dată erau depuse aproximativ 60.000 de dosare pentru restituirea proprietăţilor, din care doar 10.000 au fost soluţionate, ceea ce nu înseamnă însă că au şi fost achitate despăgubirile în bani, titluri sau în natură. Aproape de fiecare dată, guvernul „a subliniat dificultăţile legate de reglementarea situaţiei imobilelor naţionalizate”. Referitor la Fondul Proprietatea, autorităţile susţin că întârzierea în achitarea despăgubirilor nu afectează dreptul solicitanţilor de a le primi. În replică, CEDO arată că Fondul nu funcţionează în aşa fel încât să reprezinte o compensare efectivă pentru reclamanţi şi că legile interne nu ţin cont de prejudiciul suferit de aceştia pentru lipsa prelungită a punerii în practică a prevederilor legale. Fondul Proprie tatea este, în viziunea reclamantului Valentin Dimitrescu, doar „un sac gol”. Despăgubire-record de 2,5 milioane de euro Cea mai mare sumă plătită unui reclamant a fost acordată în vara acestui an Camerei de Comerţ şi Agricultură din Timişoara care, după două sentinţe pronunţate în aceeaşi zi, a primit daune materiale de 2,5 milioane de euro plus restituirea a 25 de apartamente. Camera, în calitate de moştenitor al vechii Camere de Comerţ din perioada interbelică, a cerut in stanţelor româneşti restituirea imobilelor, drept care i-a fost refuzat. Recordul în ceea ce priveşte o persoană fizică a fost stabilit zilele trecute, când Ion Anea şi Constantin Niţescu au obţinut, prin sentinţă, dreptul la 900.000 de euro pentru că nu au primit nicio compensaţie pentru un teren şi o clădire situate în Bucureşti. Judecătorii au ajuns la concluzia că nici măcar acum FP nu reprezintă o cale efectivă de despăgubire şi au găsit statul român bun de plată. (A contribuit Ana Bâtcă) ÎNTÂRZIERE Listarea Fondului Proprietatea, amânată La aproape patru ani de la înfiinţarea sa, Fondul Proprietatea nu a ajuns încă să funcţioneze în scopul pentru care a fost creat. Listarea la Bursă nu s-a produs nici acum, după nenumărate modificări ale legislaţiei şi amânări de termene. Nici structura, nici conducerea şi nici măcar portofoliul de companii al Fondului nu a rămas la fel cu cel din momentul înfiinţării gigantului. După un îndelung proces de selecţie, firma americană Franklin Templeton Investments a fost nominalizată să gestioneze activele FP. Însă ea nu şi-a intrat încă în drepturi deoarece reprezentantul acţionarului majoritar, statul, Enache Jiru, nu a semnat contractul cu administratorul. La 30 septembrie, numărul acţionarilor persoane private era de 2.771, acţiunile acestora însumând aproape 37% din capitalul social. Fondul are participaţii la 87 de societăţi. (Ana Bâtcă) CITIŢI ŞI: România, condamnată la CEDO CEDO nu vrea dosarul "Revoluţiei" Arhiepiscopia se plânge la CEDO

Primele imagini din interior noii Catedrale! Altar poleit in aur, fantani arteziene, lifturi de 105.000.000 euro!

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI