După fuga lui Nicolae Ceaușescu, trei dintre semnatarii Scrisorii celor 6 au ajuns în CFSN. Documentul a fost considerat programul „socialismului cu față umană” în România. În 22 decembrie 1989, imediat după fuga soților Elena și Nicolae Ceaușescu, gruparea (dintre cele care încercau să organizeze structuri care să umple vidul de putere) câștigătoare a ieșit tabăra lui Ion Iliescu și Petre Roman.

Martie, 1989. ”Aici Radio Europa Liberă”

Ei au alcătuit Frontul Salvării Naționale, organismul de conducere fiind Consiliul FSN. La acea dată doar câțiva inițiați știau că denumirea de ”Frontul Salvării Naționale” fusese propusă de Nicolae Militaru, generalul român cu legături în serviciile URSS. Din acesta, inițial au făcut parte 40 de persoane.

Pe lângă persoane din grupul de dizidență al lui Ion Iliescu, au fost cooptate persoane care erau cunoscute publicului pentru actele de dizidență din anii comunismului. Îi enumăr de-a valma, fără a comenta aici speculațiile apărute după Revoluție despre false sau reale dizidențe, despre eroi autentici sau impostori: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes, Dumitru Mazilu, Dan Deșliu.

În general, au fost alese persoane care impresionaseră prin gesturi de frondă față de Nicolae Ceaușescu, oameni care în acele momente erau invidiate pentru curajul din ultimii ani ai dicaturii. Așa se explică faptul că lumea a acceptat destul de ușor că pe listă se găseau trei dintre actorii principali ai unui gest de opoziție față de Ceaușescu, ”Scrisoarea celor 6”: Alexandru Bărlădeanu, Silviu Brucan și Corneliu Mănescu.

Scrisoarea este de fapt un document semnat de foști nomenclaturiști de vârf ai regimului, marginalizați din cele mai varii motive, care, în martie 1989, anticipând valul de schimbări din țările din blocul comunist, cere imperativ schimbări în politica Republicii Socialiste România, în materie de respectare a drepturilor omului, de reducere a exporturilor de produse alimentare. Ei abordau și alte teme, toate fiind la acea dată motive de nemulțumire pentru cetățeanul de rând: rolul Securității, care, în opinia celor 6, fusese deturnat de la apărarea socialismului, construirea Centrului Civic (cartierul care avea în nucleu Casa Poporului, actualul Palat al Parlamentului), sistematizarea satelor (un proiect ceaușist de desființare a satelor, înlocuirea caselor cu blocuri, pentru mărirea spațiului destinat agriculturii).

Scrisoarea a fost prezentată pe scurt, în dimineața de 11 martie 1989, de BBC, iar seara, integral, pe Radio Europa Liberă.

Pe lângă cei trei enumerați mai sus, erau semnați și Gheorghe Apostol, Constantin Pârvulescu și Grogore Răceanu.

 

Vechii ”ilegaliști” și ajutorul primit de la exilați

 

Semnatarii scrisorii proveneau toți din aparatul dur al Partidului Comunist. O să le recapitulăm biografiile pe scurt.

Gheorghe Apostol, inițiatorul demersului, era comunist cu legitimație din 1934, iar la moartea lui Gheorghe Ghoerghiu-Dej a fost considerat drept pretendent la funcția supremă politică. A câștigat atunci Nicolae Ceaușescu. Pierderea acestei funcții a avut urmări, el având neînțelegeri cu Elena Ceaușescu, cu Ioan Ghoerghe Maurer, dar, culmea, lovitura decisivă i-a dat-o Constantin Dăscălescu, în 1969. Pe atunci Dăscălescu fiind doar ”prim” la Galați, dar s-a ridicat într-o ședință și l-a înfierat cu mânie proletară pe Apostol, obținând mazilirea sa. După marginalizare, cea mai mare funcție pe care a mai ocupat-o Apostol a fost cea de ambasador în tări din America Latină.

În noiembrie 1988, când a fost rechemat de la post, Apostol s-a oprit în SUA și a înregistrat un interviu cu Aristide Buhoiu, pe atunci editor al ziarului Universul, al diasporei din SUA. Buhoiu a descris, după Revoluție, pentru George Stanca o parte din tensiunea de dinaintea apariției Scrisorii. El spune că Apostol a fost anchetat după apariției textului și că acesta a fost silit să declare unele lucruri: ”Sau să declare că i-am cerut documente ultrasecrete, ori l-am îndrumat să se abată la întoarcerea în ţară pe la radio Londra, unde aranjasem să facă declaraţii istorice, conservate pe bandă până va muri domnul Gheorghe Apostol. Sau Ceauşescu.  Aşa a fost. De altfel, sunt convins că do­cumentele scrise şi cele sonore au salvat viaţa domnului Gheorghe Apostol. Securitatea ştia exact ce hârtii se află la mine şi ce declarase el pentru arhiva BBC. În cazul în care lui Apostol i s-ar fi întâmplat ceva grav, presa mondială avea cu ce să fie alimentată. Ceea ce nu ştiau nici Securitatea, nici Ceauşescu, nici dumneavoastră - până la dezvăluirea de azi - este că a existat o persoană implicată în această acţiune, despre care Gheorghe Apostol ţinea morţiş să nu se ştie: soţia sa. Ei bine, doamna Adriana Codreanu, cu care am vorbit de două ori la telefon, după care mi-a scris pe larg, a fost determinantă în convingerea lui Gheorghe Apostol să facă acel gest de mare curaj. Mă înclin în faţa acestei femei dintr-o bucată, asigurând-o de toată preţuirea mea. Trebuie să mai precizez că la data respectivă, întrebându-l în timpul aceleiaşi convorbiri pe domnul Apostol pe cine ar vedea domnia sa că ar fi potrivit să preia puterea, după eventuala în­de­părtare a lui N. Ceauşescu, mi-a răspuns fără ezitare: Ion Iliescu. Din motive de securitate perso­nală, protejându-l pe domnul Iliescu, Vocea Americii, prin redactorul Horia Puşcaşu, a înlăturat din banda de emisie acel nume, ştiind că dictatorul ar putea dezlănţui noi represalii contra sa.”

Adevărul – așa cum e ele consemnat în arhivele CC al PCR – este că, în august 1989, Ceaușescu obținuse un document, o nouă scrisoare semnată de Apostol, în care acesta cerea clemență pentru semnarea primului text, punându-și cenușă în cap și spunând că a fost influențat de servicii ”imperialiste și sovietice”. La acea oră, regimul lui Mihail Gorbaciov și al său ”Glaznost” erau considerați de Ceaușescu drept dușmanii principali.

 

O poveste fără un spion nu e poveste

 

Se pare că tocmai această ”spovedanie” a lui Apostol a cântărit greu în decizia ca el să nu fie chemat la împărțirea posturilor în CFSN, decizie luată la dorința celor trei primiți în structura de după fuga lui Ceaușescu.

Scrisoarea din martie fusese semnată și de Grigore Răceanu, membru de partid din 1936. Nu a ocupat funcții mari, el făcând parte din prima dizidență comunistă. În 1958 este arestat și a stat doi ani în închisoare. Prin căsătorie, devine tatăl vitreg al diplomatului Mircea Răceanu, ultimul român condamnat la moarte în România. Acuzat de spionaj, Mircea este arestat pe 31 ianuarie 1989 și condamnat pe 20 iulie. Ceaușescu avea să comute pedeapsa în 20 de ani de detenție. Mircea a fost eliberat imediat după Revoluție.

Arestarea sa, însă, a jucat un rol în grăbirea publicării Scrisorii celor 6, așa cum reiese dintr-o declarație a tatălui său, reprodusă în cartea fiului său, publicată în 2000, ”Infern ’89. Povestea unui condamnat la moarte.”

Tatăl povestește că prin fiul său a aflat că Gheorghe Apostol vrea să îi vorbească. S-au întâlnit în Parcul Herăstru, la Expo Flora. A aflat numele celorlalți semnatari ai scrisorii, primele versiuie de text, dar ” Visurile noastre, planurile noastre de luptă au fost brusc curma­te de arestarea lui Mircea Răceanu la 31 ianuarie 1989. Atunci am alertat imediat reţeaua grupului celor şase, sesizând, totodată, pericolul grav ce ne aştepta. Cel mai mare pericol plana asupra mea, având în vedere că Mircea era fiul meu. Ceauşescu, din a cărui dispoziţie se fă­cu­se arestarea, cât şi Securitatea pu­teau bănui că eu am cunoştinţă de ac­te­le lui de spionaj de care era acuzat şi să-mi facă o percheziţie în casă, să mă aresteze. Teama îmi era justificată şi prin faptul că aveam în casă şi o maşină de scris nedată în evidenţa Miliţiei. La prima întâlnire cu Gheorghe Apostol, după arestarea lui Mircea, am convenit să ne schimbăm cu totul metodele de muncă şi locurile de întâlnire. Comunicările între noi să se facă numai verbal, din om în om, pe baza strictei conspirativităţi. Definitivarea textului scrisorii şi difuzarea ei prin presă şi posturile de radio străine trebuia să se facă cu proximă urgenţă.  Aducerea la îndeplinire a acestei im­por­tante sarcini şi-a asumat-o dl Silviu Brucan, care s-a achitat în mod ono­rabil de misiunea avută. Subit, sur­prinşi de conţinutul scrisorii celor şase şi difuzarea ei în presa şi ra­dio­u­rile străine a derutat pentru moment Securitatea şi monolitul ceauşist.”

”Ceilalți”, de care vorbea Grigore Răceanu, erau Constatin Pârvulescu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu și Silviu Brucan.

Să ne oprim asupra singurului dintre ei care nu se va regăsi pe lista CFSN, Pârvulescu. El nu a fost cooptat în primul rând din cauza vârstei, avea atunci 94 de ani. Fusese membru de partid din 1921, școlit la Moscova, Pârvulescu a rămas în memoria publică prin gestul din 1979, când, la Congresul al XII-lea, s-a ridicat ”în plen” și a criticat realegereaa lui Ceaușescu. A fost marginalizat, dar, tot din cauza vârstei, nu a fost pedepsit și altfel.

 

Vechi activişti de partid stalinişti şi agenţi ai serviciilor secrete sovietice

 

Istoricul și colaboratorul nostru Alex Mihai Stoenescu ne-a dat un text inedit despre evenimentul ”Scrisoarea celor 6”:

În cadrul proiectului gorbaciovist de schimbare a regimurilor dictatoriale din Estul comunist şi a subversiunii internaţionale declanşate cu scopul de a produce răsturnarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu, în rândurile unor vechi activişti de partid stalinişti şi agenţi ai serviciilor secrete sovietice a fost iniţiată o acţiune disidentă, cunoscută cu denumirea de Scrisoarea celor şase. Traseul acestei acţiuni a fost reconstituit astfel: „Scopul real al scrisorii era sensibilizarea activului de partid, acţiunea condusă de Silviu Brucan fiind un sprijin pentru mesajele de îndemn şi de instigare pe care serviciile secrete sovietice le transmiteau liderilor PCR pentru a-l schimba din funcţie pe Nicolae Ceauşescu. Originea Scrisorii celor şase se găseşte la fostul lider al PCR Gheorghe Apostol, vechi colaborator al sovieticilor, reactivat ca agent în timpul mandatului său de ambasador în Brazilia. Şeful unităţii anti-KGB a dat explicaţii asupra debutului acestui caz. Gheorghe  Apostol a fost recrutat ca agent sovietic în România, reactivat în Brazilia şi apoi din nou la Bucureşti pentru a acţiona în Scrisoarea celor 6. În România, a fost contactat de Krasnov, cu care <>. Apostol a contactat mai mulţi nomenclaturişti din vechea gardă, ajungând şi la Corneliu Mănescu: <>. Silviu Brucan şi-a dat seama că textul era submediocru – de altfel, atât Apostol, cât şi Răceanu şi Pîrvulescu erau semianalfabeţi – şi a hotărât să întocmească un document serios. Pentru asta a apelat la Alexandru Bârlădeanu, autorul celei mai mari părţi din textul final al Scrisorii celor şase.  În continuare, generalul Neculicioiu a arătat că sovieticii au vrut să-l contacteze pe Brucan în România printr-un agent şi să-i transmită informaţii directe de la KGB, reprezentând ordine de la conducerea politică a URSS. Securitatea a dejucat aceste contacte, astfel că KGB-ul a încercat să-l scoată pe Brucan din ţară pentru a-l contacta afară. Securitatea i-a dat drumul, după ce a verificat posibilităţile de a-l urmări afară, traseul şi legăturile lui Brucan, astfel încât să poată monitoriza toate mişcările lui în străinătate. În realitate, generalul Vlad i-a înaintat lui Nicolae Ceauşescu un raport prin care solicita respingerea cererii de viză pentru Statele Unite, dar şeful statului a considerat că asta ar genera un protest din partea unor cercuri evreieşti de peste Ocean şi, în plus, a estimat că Silviu Brucan va face şi unele afirmaţii ponderate, favorabile regimului din România. A cerut însă urmărirea pas cu pas a acestuia. Aşadar, cel care a hotărât acordarea vizei lui Silviu Brucan a fost personal Nicolae Ceauşescu”.  De la Viena, Silviu Brucan a fost preluat de o echipă a Diviziei T din KGB şi adus la Moscova, unde a avut întâlnirea decisivă cu Mihail Gorbaciov. Cu această ocazie, potrivit mărturiei lui Silviu Brucan, au fost confirmate bazele implicării sovietice în România: „De la început, (Gorbaciov) a declarat că este de acord cu acţiunea de răsturnare a lui Ceauşescu, cu condiţia ca ea să fie concepută şi realizată astfel încât să ducă la menţinerea partidului comunist ca forţă politică conducătoare în România”. Aşa cum  a precizat explicit tot Silviu Brucan, personalitatea desemnată să-i succeadă lui Ceauşescu la putere era Ion Iliescu.

 

Ce avem până acum? Mai multe mărturii că vechii activiști îl vedeau pe Ion Iliescu drept succesor al lui Ceaușescu, că acest lucru era considerat cel puțin oportun și de Kremlin. La asta se adaugă și alte documente publicate, unele chiar de noi, cum ar fi telegrame CIA în care se spunea, încă din 1982, că Ion Iliescu și fostul ministru al Apărării Constantin Olteanu erau considerați ca având cele mai multe șanse să preia puterea în eventualitatea căderii sau dispariției fizice a lui Ceaușescu.

Mai mult, scrisoarea este un document care propăvăduia ”socialismul cu față umană”, ”Perestroika”, nicidecum unul care să dea ideologi ai unui oragnism emanat de o Revoluție anticomunistă.

Corneliu Mănescu nu a avut carieră lungă în CFSN, poate tot din cauza vârstei. A mai ocupat funcția de șef de Politică Externă a Senatului, el deținând un mandat în primul Parlament de după 1989. Apariția sa pe lista de semnatari ai Scrisorii vine din faptul că, deși a deținut cele mai înalte poziții obținute de un demnitar comunist în structuri internaționale, la ONU, unde a fost președintele Adunării Generale, sau poziția de ministru de Externe, după 1982 s-a considerat marginalizat.

De fapt, așa cum reiese dintr-o mărturie a lui Eugen Mihăiescu, citată în cartea ”Interviuri după Revoluție”, a lui Alex Mihai Stoenescu, relațiile internaționale au jucat un rol decisiv în Scrisoarea celor 6:

” Brucan mi-a spus că a venit la New York pentru o intervenție chirurgicală și eu am fost conștient că intenționa să se instaleze la mine pe toată perioada. Nu mi-a cerut asta direct, iar eu am acceptat tacit, nu l-am întrebat cum de l-a lăsat Securitatea să plece, ba chiar m-am transformat în infirmieră și bucătăreasă, dornic să-l ajut să se înzdrăvenească și să-i ofer tot ceea ce avea nevoie pentru a-l dărâma pe Ceaușescu de la putere. Eram sigur că are forța pentru a izbuti. Omul acesta era din titan, dintr-o materie atât de dură încât mi-l și imaginam pe post de torpilă, făcând ditamai gaura în Ceaușescu. În timpul convalescenței sale, am făcut tot ceea ce era necesar ca să ajungă în formă optimă pentru a se lansa împotriva tiranului. Îl îngrijeam și îl răsfățam ca un lunetist care își curăță arma și o unge ca să nu prindă rugină. Iar Brucan, în ciuda bolii, era foarte activ. Când nu se mișca prin apartament, respectând recomandările medicilor, stătea întins pe canapea, întotdeauna cu un carnețel în care scria de zor sau dădea telefoane. Pe sofaua mea a compus “Scrisoarea celor șase”, de la telefonul meu și-a aranjat vizita la Londra și, mai ales, pe cea de la Moscova. L-am auzit într-o zi vorbind rusește și, după aerul mulțumit pe care-l afișa, am fost sigur că reușise să-l găsească pe vechiul său amic Anatoli Dobrinin, un important diplomat sovietic, care i-a explicat cum să procedeze pentru a obține viza de intrare în URSS. Brucan a trimis actele prin poștă și a primit “zapiska” prinsă cu o clemă de pașaport pe adresa apartamentului meu.”

 

Oracolul din Dămăroaia

 

Despre Silviu Brucan, de care am tot vorbit în acest text, mulți își amintesc doar că acum 29 de ani a spus că românii vor avea nevoie de 20 de ani ca să învețe ce e democrația, folosind și sintagma de ”stupid people”. Nu a avut dreptate, încă nu știm pe deplin ce e democrația și au trecut de atunci 29 de ani.

Proorocirea i-a adus porecla de ”oracolul de la Dămăroaia”, cartierul bucureștean fiind cel în care, după apariția scrisorii i s-a stabilit domiciliul obligatoriu.

De altfel, tuturor semnatarilor li s-au stabilit domicilii forțate.

Brucan a murit, în 2006, la vârsta de 90 de ani. Se desprinsese de FSN încă din 4 februarie 1990, fiind bănuit, inclusiv de americani, că urmărea ruperea FSN. A intrat într-un partid comunist când avea 19 ani, în 1935. A ocupat multe funcții, dar cele mai vizibile au fost cea de secretar general la Scînteia, director al Radiodifuziunii, ambasador în SUA și la ONU. Toate până la sfârșitul anilor ’60.

După mișcările minerilor din noiembrie 1987, a devenit un critic public al lui Ceaușescu.

În primele zile ale Revoluției, Brucan a fost considerat ideologul noilor conducători, alături de ultimul semnatar al scrisorii, Alexandru Bârlădeanu.

 

Bârlădeanu, în atenția CIA din 1949!

 

Alexandru Bârlădeanu e descris ca un ”economist marxist”, membru de partid din 1943, adică tot din ilegalitate. A ocupat funcții mari în perioada în care România a fost condusă de prietenul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej. După ascensiunea lui Ceaușescu nu a mai avut demnități de top.

Cea mai veche mențiune despre el am găsit-o într-o telegramă CIA din 1949. În telegramă este prezentată poziția sa la o întâlnire trilaterală, Polonia, Cehoslovacia, România. El, ca ministru român al Comerțului Exterior susținea că linia acestor țări este de a intra complet sub controlul Sovieticilor. Agenții spun: ”Alexandru Bârlădeanu, al cărui nume real se spune că este Schwartzmann. (...) În timpul șederii sale în Uniunea Sovietică, se spune că a lucrat cu Vîșinschi, la Secțiunea Balcani, direcția politică a Ministerului (pe atunci comisariat) Afacerilor Externe. Este convins că politica sovietică va fi un succes și va triumfa în întreaga lume. Acum, Bârlădeanu merge de 3-4 ori pe lună la Moscova pentru instrucțiuni. Se bucură de încrederea românilor și nu se implică în conflictele din partid.”

În iulie 1953, centrala CIA primea următoarea telegramă de la rezidența din București, despre cel care, peste ani, avea să consilieze puterea instalată la București după o Revoluție care, pentru mulți, era anticomunistă:

” Sursele spun că, din cauza poziției adoptate de Alexandru Bârlădeanu, ministru al Comerțului Exterior, el este în pericol și ar putea fi arestat pentru conspirație împotriva statului român. Bârlădeanu este un prieten apropiat al lui Gheorghiu-Dej și asta ar putea fi privită drept un atac direct la președintele Consiliului de Miniștri (Dej n.n).”

La acea dată, Bârlădeanu contrazicea politicile impuse de proaspăt instalatul la Kremlin Nichita Hrușciov.

 

Ceaușescu știa tot din prima clip

 

Pe 13 martie 1989, la ședința Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, se desfășura următoarea discuție, potrivit stenogramei oficiale:

”Tov. Nicolae Ceaușescu:Tovarăși, o să vă prezint foarte pe scurt, pentru că vreau să fie cunoscută și de membrii Comitetului Politic Executiv, problemă care se referă la câţiva vechi clienţi, ca să zic așa, derbedei politici, declasaţi și moral

și politic, faţă de care partidul a luat o serie de măsuri. În primul rând este vorba de Brucan, este exclus mai de mult din partid și care este agent al serviciilor străine.

Tov. Elena Ceaușescu: Este recrutat de mult de americani.

Tov. Nicolae Ceaușescu: S-a înhăitat cu Apostol, faţă de care am manifestat prea multă înţelegere, Aici vinovatul principal sunt eu care am crezut că, poate nu că o să se îndrepte, dar că

o să-și vadă de treabă. Până la urmă se vede că nu merită

nici un fel de încredere și îngăduinţă. Un altul este Bârlădeanu, care în ultimi ani se transformase în vânzător a tot felul de lucruri. Lucra cu un grup de borfași, și de mai mult timp se află

în anchetă pe problema aceasta. A apărut și Corneliu Mănescu pe care, de asemenea, îl cunoașteţi.

Tov. Elena Ceaușescu: Este vulnerabil la orice.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Și au mers și la Pârvulescu. Aceștia au convenit ca împreună să se adreseze cu o scrisoare Președintelui României, dar trimisă Statelor Unite ale Americii, Angliei și Franţei – sigur, folosind legăturile lui Brucan cu serviciile respective. Cu unii dinte ei s-a stat de vorbă la partid, cu alţii la Ministerul de Interne, și, până la urmă, au recunoscut. Sigur că acţiunea ca atare...

Tov. Elena Ceaușescu: Este trădare!”

 

 

În august 1989, se discuta de pedeapsa cu moartea pentru semnatari

 

În 18 august 1989, într-o altă ședință a CPEx, după spovedania lui Gheorghe Apostol, Nicolae Ceaușescu se gândea la o pedepsire a semnatarilor ca în China sau Cuba, adică pedeapsa cu plutonul de execuție.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Am vrut să informăm Comitetul Politic Executiv cu această problemă. Se va continua să clarificăm lucrurile până la capăt, pe baza recunoașterii, pentru că ei s-au adresat cu scrisori. Foarte bine am făcut că au stat de vorbă

tovarășii din ilegalitate, care cunosc bine cum s-a muncit înainte și au poziţie corectă faţă de partid.

Tov. Coman Ion: Este cu atât mai grav la Apostol, cu cât înainte de redactare a fost prevenit să nu ia legătura cu Silviu Brucan, care este spion în slujba imperialismului american. I-am atras atenţia că este pasibil de rigorile legii.

Tov. Nicolae Ceaușescu: El a venit din străinătate, a fost recrutat încă din străinătate și aici a executat ce i s-a spus.

Tov. Elena Ceaușescu: Încă de mult timp a fost recrutat, în străinătate.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Acolo a devenit agent al spionajului străin.

Tov. Elena Ceaușescu: Iar aici și-a continuat activitatea.

Tov. Nicolae Ceaușescu: De altfel, el când a venit în ţară s-a oprit în Anglia, în RFG.

Tov. Constantin Nicolae: În Anglia a dat un interviu la reţeaua BBC, cu condiţia săfie difuzat după moartea lui.

Tov. Nicolae Ceaușescu: Acolo, de fapt, s-a oprit să fie instruit cum să-și ducă activitatea. Asta este problema și înseamnă că, realmente, trebuie să luăm o poziţie fermă faţăde tot și de toţi cei care nesocotesc legile ţării. Aţi văzut cum au procedat

în Cuba, inclusiv în China faţă de trădători, că altfel nu putem să le spunem. Nu este vorba acum să ne grăbim. Trebuie totuși o poziţie clară și trebuie trase concluzii și luate măsuri ferme.

Tov. Elena Ceaușescu: Trebuie să informăm partidul.