Editura Evenimentul si Capital

CEAUȘESCU era pregătit SĂ SE OPUNĂ CU ARMELE unei INVAZII SOVIETICE! Un DOCUMENT ISTORIC arată că MAO ar fi ajutat ROMÂNIA! Istoria ALTFEL decât o înveți la școală

Autor: | | 17 Comentarii | 32372 Vizualizari

Despre politica lui Nicolae Ceaușescu se spun multe. Și e bine că e așa. Nimeni nu poate nega enormele suferințe pe care le-au îndurat milioane de oameni în timpul regimului său.

Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem însă că în politica externă Nicolae Ceaușescu a dat dovadă de curaj și foarte multă hotărîre, lucruri cu care diplomația românească nu prea se mai poate lăuda în ultimii 30 de ani. Printr-o ambițioasă politică externă îndreptată în toate direcțiile, de la relațiile cordiale cu Statele Unite și Israel, până la alianța „de facto” cu China, Ceaușescu a reușit nu numai să țină Uniunea Sovietică în șah, evitând o intervenție de genul celor declanșate împotriva Ungariei și Cehoslovaciei, dar și să devină favoritul marilor puteri occidentale, lucru dovedit de vizitele la București ale președinților Richard Nixon şi Gerald Ford, dar și de modul în care a fort primit Ceauşescu la Washington şi la Londra.

Subiectul este extrem de amplu și conține multe amănunte necunoscute publicului larg, precum implicarea lui Nicolae Ceaușescu în vizita președintelui Nixon în China sau rolul de mediatori pe care l-au avut diplomații români în conflictul dintre Israel și țările arabe. Nu am așadar pretenția de a vorbi acum despre toate aspectele politicii internaționale a Românii în anii 60 și 70 ai secolului trecut. Scopul acestui articol este de a vă prezenta un paragraf dintr-un document extrem de important publicat de faimosul Wilson Center din Statele Unite.

Urmăriți cu atenție discuția pe care Nicolae Ceaușescu a avut cu Mao în China pe 3 iunie 1971 la Beijing și s-ar putea să vă faceți o idee despre motivele pentru care sovieticii au evitat în 1968 o intervenție armată împotriva rebelului de la București.

“Nicolae Ceaușescu: Apreciem discursul tovarășului Zhou Enlai și îl considerăm un ajutor pentru țara noastră și pentru mișcarea comunistă. La urma urmei, multe, multe partide au condamnat invazia (împotriva Cehoslovaciei).

Mao: Mă întreb ce motive au fost pentru invazia lor (a sovieticilor n.r.), pentru a trimite trupe acolo și a ocupa țara la adăpostul întunericului. Au fost trupe parașutate acolo.

Ceaușescu: Am fost în Cehoslovacia cu câteva zile înainte de invazie și ne-am întâlnit cu conducerea de partid și cu clasa muncitoare, nu era niciun pericol pentru socialism.

Mao: Dar au spus că există un pericol grav, au spus că trebuie să facă asta ca să apere socialismul.

Ceaușescu: Nu, a fost doar un singur pericol și au făcut ce au făcut acolo din cauza criticilor serioase împotriva politicii de dominare (a sovieticilor n.r.).

Mao: Da,asta a fost și numai asta. În momentul acela aveau planuri mari, nu numai împotriva Cehoslovaciei, dar și împotria voastră și a Iugoslaviei

Olguta Vasilescu a luat FOC! S-A DEZLANTUIT in fata tuturor...Ce s-a putut intampla

Pagina 1 din 2


Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Tag-uri: ceausescu, mao, urss



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI