Evenimentul Zilei > Social > Ceauşescu, impulsivitatea patriotică, gloria occidentală şi speranţa unui destin ciclic, fatal în cele din urmă. Analiza lui Stelian Tănase
Ceauşescu, impulsivitatea patriotică, gloria occidentală şi speranţa unui destin ciclic, fatal în cele din urmă. Analiza lui Stelian Tănase

Ceauşescu, impulsivitatea patriotică, gloria occidentală şi speranţa unui destin ciclic, fatal în cele din urmă. Analiza lui Stelian Tănase

Istoricul, politologul şi publicistul Stelian Tănase a publicat recent un text dedicat unuia dintre cele mai importante momente ale dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, invazia Cehoslovaciei în august 1968.

Conform celor scrise pe stelian-tanase.ro, Ceauşescu a intrat în regimul de breaking news al cancelariilor occidentale printr-un joc al hazardului, dar şi ghidat de flerul său.

„Invazia Cehoslovaciei in august 1968 l-a luat pe Ceauşescu prin surprindere. El nu a refuzat să participe la ocuparea Cehoslovaciei de trupele Pactului de la Varșovia, cum s-a spus, pur şi simplu nu a fost invitat. Se bănuia că relaţiile dintre Bucureşti şi Paris sau Washington făceau din România o ţară incapabilă să păsteze secretul. Brejnev nu avea încredere în Ceaușescu. Din aprilie 1964, Partidul Comunist de la Bucureşti ducea o politică de distanţare de Moscova.

Sigur era multă iluzie în această manevră, dar lucrurile aşa se vedeau atunci. Motivul era simplu – liderii comuniști de la București nu doreau ca Moscova să se mai amestece in jocurile lor de putere. Știau perfect că atunci cînd Moscova schimbă direcția politicii sale, marionetele din capitalele est-europene sunt înlocuite. O făcuse Stalin, o făcuse și Hrușciov. Acum era rîndul lui Brejnev să manevreze, schimbe liderii pe care nu ii placea. Ii venise rindul lui Ceaușescu? Mai intii Alexander Dubcek initiatorul Primăverii de la Praga. Și apoi!?…

În 1968, Ceauşescu nu avea încă toată puterea. Era obturat de baronii lui Gheorghiu-Dej, puternicii Emil Bodnăraş, Ion Gheorghe Maurer, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, oameni care l-au flancat în toţi acei ani. Nu devenise dictatorul de mai târziu, era silit să împartă puterea cu ei. Reacția lor la invazia Cehoslovaciei a fost să organizeze un miting de proporții în Piața Palatului pentru a dovedi că PCR este susținut de populație, că politica sa externă are adeziunea ei. Mesajul era că dacă trupele Pactului de la Varșovia invadează România – spre deosebire de Cehoslovacia unde nu a existat rezistență – poporul român va lupta cu arma în mină să-și apere țara și conducătorii. Era o iluzie. Se oferea Kremlinului un mare spectacol propagandistic.

Ceauşescu împreună cu mulţi dintre liderii PCR au umplut balconul Comitetului Central din actuala Piaţa Revoluţiei (fosta piața Republicii). În noaptea precedentă intr-o reuniune secretă membrii Biroului Politic au hotărît ca tonul cu care trebuia să se țina discursururile la tribună să fie unul moderat. Tuturor le era teamă că ruşii se vor folosi de această ocazie de a-i schimba și pe Dubcek şi pe Ceauşescu. Ceausescu a inceput să isi citească discursul său scris pe un ton ponderat. Văzînd însă reacţia mulţimii a pus foaia jos, s-a aprins şi a început să vorbească liber. În acest dialog cu mulţimea care îi cerea să fie si mai ferm, mai vehement, a spus cuvintele care l-au făcut celebru. Pe scurt, a condamnat invazia Cehoslovaciei și a devenit în numai cîteva minute un Maverick al blocului sovietic, un lider curajos care se opune Kremlinului! David și Goliat! În emoția acelor zile Occidentul a fost impresionat.

Nu știu cît a crezut Occidentul povestea asta dar i-a plăcut să o creadă și mai ales s-a folosit de episod pentru a inventa un soi de erou al rezistenței în interiorul lagărului socialist, împotriva lui URSS condus de Leonid Brejnev. Suna bine – o țară mică, România – care se opunea gigantului de la Răsărit. Pe plan intern a fost momentul în care Ceaușescu, devenit brusc o figură de anvergura mondială, a devenit stăpînul absolut al CC/PCR. A înșfăcat toată puterea pentru sine și a devenit un dictator. Lider necontestat. Și-a alimentat dictatura din mitul pericolului de a fi invadați de Armata roșie, care era gata sa atace ca să pedepsească actele de independență ale Bucureștiului.

Discursul din Piața Palatului, august 1968, ținut de la balconul CC al PCR a fost momentul lui de glorie. Nu discursul lui Ceaușescu, nici mitingul de solidaritate cu poporul cehoslovac i-a impiedicat pe sovietici să ocupe România. Le-ar fi luat – după toate calculele Statului Major al Pactului de la Varșovia– cel mult 48 de ore să preia controlul. Diviziile de tancuri ale Armatei roșii erau masate la granițe. România a fost salvată, după acel discurs riscant al lui Ceaușescu, de intervenția fermă a președintelui american Lyndon Johnson care l-a apelat pe Leonid Brejnev și l-a pus în garda că SUA nu va accepta încă o invazie.

 

In decembrie 1989 momentul pare că se repetă. În jur regimurile comuniste se prăbușisera, cu exceptia Cehoslovacie care va supravietui pina in 31 decembrie. Ceaușescu se considera amenințat și era hotărît să își păstreze puterea. Intenționa să se salveze exact ca în august 1968 și organizează un mare miting. Decorul era același – piața Palatului, clădirea CC PCR și balconul. Mulțimea adunată în piață adusă din fabrici. Microfoane, televiziunea, lozinci, drapele. Ce nu înțelegea Ceaușescu era că sensul istoriei se schimbase radical. În cei 21 de ani scursi de atunci făcusem cunoștință cu toate aspectele sordide, dure, mizere ale unui regim de dictatură personală. Cu frigul, cu penuria, cu cultul personalității, cu proiectele faraonice, cu represiunea. Lumea românească îl privea pe Ceaușescu cu totul alți ochi decît in 1968. Starea de spirit se schimbase cu 180 de grade. Adusă să își exprime adeziunea față de Ceaușescu la 21 decembrie 1989 , ca și în 21 august 1968, mulțimea s-a revoltat, a scandat slogane anticomuniste, dictatorul a fost huiduit și împiedicat să vorbească.

 

Peste 24 de ore fugea cu elicopterul din clădirea CC al PCR. Trei zile mai tîrziu- judecat și executat. Ce nu știau – el și acoliții lui – era că istoria nu se repetă”, a scris Stelian Tănase pe blogul său.