CEAȚĂ DENSĂ pe drumurile din ȘASE JUDEȚE. Unde sunt RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE. Vezi RUTE OCOLITOARE

În această dimineaţă sunt în vigoare atenţionări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, referitoare la ceaţă, pentru judeţele Iaşi, Vaslui, Galaţi, Bacău, Vrancea, Ilfov şi municipiul Bucureşti, inclusiv autostrăzile A1, A2 şi A3.

Meteorologii au transmis avertizare nowcasting, valabilă până la ora 8.00 pentru judetul Ilfov si Municipiul Bucuresti. În aceste zone, ceața afectează îndeosebi zona periferică, precum şi drumurile naţionale şi europene aferente şi autostrazile A1, A2 si A3. Vizibilitatea este local sub 200 m şi izolat sub 50 m. În județele Iași, Vaslui, Galați, Bacău, Vrancea, inclusiv drumurile naționale și europene, atenționarea este valabilă până la ora 9.00. În aceste județe se vor semnala ceață, vizibilitate redusă sub 200m, izolat sub 50 m și burniță. Polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza în funcţie de vizibilitate, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să folosească luminile de întâlnire, iar dacă vizibilitatea scade semnificativ şi pe cele de ceaţă. Centrul INFOTRAFIC al Poliției Române informează că, pe DN7, pe Valea Oltului, la kilometrul 224 + 450 de metri, între localităţile vâlcene Robești şi Balota, circulaţia se desfăşoară îngreunat din cauza unor alunecări de teren care au afectat carosabilul pe sensul de deplasare Râmnicu Vâlcea – Sibiu pe o lungime de aproximativ 25 de metri și o lățime de aproximativ un metru. Locul este semnalizat corespunzător, iar traficul se desfășoară pe o bandă, alternativ, în ambele sensuri de deplasare.

Până vineri, 14 februarie, pe autostrada A2, între nodurile rutiere Lehliu şi Drajna, se circulă cu restricţie de viteză de 80 km/h în ambele sensuri, din cauza unor lucrări la carosabil și la elementele de siguranță.

Pe DN7C, în judeţul Argeş, între kilometrii 57 și 104 (Căpăţânenii-Ungureni - Piscu Negru), din cauza riscului de producere a avalanşelor, se menţine restricția pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Pe DN1 Bucureşti – Braşov, conform noilor reglementări, restricţia de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, se aplică, pe toată perioada anului, de luni până joi în intervalul orar 6:00 – 22:00, iar de vineri până duminică pe tot parcursul acestor zile (în intervalul orar 0:00 – 24:00).

Principalele rute ocolitoare pentru această categorie de autovehicule sunt:

• DN1A: Bucureşti – Ploieşti – Braşov;

• autostrada A3: Bucureşti – Ploieşti; DN1A: Ploieşti – Braşov.

În judeţul Constanţa, pe DN39, pe podul de la Agigea aflat în lucru (km 8+988), în perioada 23 ianuarie - 14 iunie 2014 se întrerupe traficul rutier pentru toate categoriile de vehicule, timp de patru ore, în zilele de joi, sâmbătă şi marţi, în intervalul orar 09:00 - 13:00, şi în fiecare noapte de luni spre marţi, între orele 23:00 şi 03:00. Se menţine restricţia de viteză de 50 km/h şi cea impusă autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone. Rută ocolitoare: A2-nod rutier Medgidia, DJ381 nod rutier Medgidia – Ciocârlia de Sus, DN3 Ciocârlia de Sus – Cobadin, DJ391 Cobadin – Mereni – Topraisar, DN38 Topraisar – Agigea, DN39 Agigea – Mangalia.