Cea mai tulburătoare mărturisire a celebrului părinte Cleopa! „Mirosea în urma lui numai a friptură de COPII PROASPEȚI! Îl tăia bucăţi şi îl punea în tigaie să se frigă”

Cea mai tulburătoare mărturisire a celebrului părinte Cleopa! „Mirosea în urma lui numai a friptură de COPII PROASPEȚI! Îl tăia bucăţi şi îl punea în tigaie să se frigă”

Părintele Cleopa, de la Mănăstirea Sihăstria din Neamț, care a murit în urmă cu aproape 20 de ani, a împărtășit o poveste cutremurătoare, care a fost imortalizată în cel de-al 7-lea volum scris depre viața sa, intitulat „Ne vorbește părintele Cleopa”. E vorba despre un blestem îngrozitor.

Salutul „Hai, noroc!” este o invocare a diavolului, susținea părintele Cleopa. „Numai ce auzi pe beţivi la crâşmă zicând: Hai noroc, cumetre! Uneori vezi creştini pe drum că se salută: Hai noroc, vecine. Dacă l-ai întreba cine-i Noroc, nu ştie, dar ştie să-l pomenească. Mai chemi pe dracul Noroc, după atâtea mii de ani? Te închini la satana?”.

„Voi ştiţi cine a fost Noroc? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete”, sunt cuvintele stareţului de la mănăstirea Sihăstria preluate în volumul 7.

„Lua muierea copilul de la tata, îl dădea în mâna slujitorului idolesc, îl tăia bucăţi şi îl punea în tigaia lui Noroc să se frigă. Până la 40-50 de copii punea odată în tigaia aceea. Mirosea în urma lui numai a friptură de copii proaspeţi. Aşa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor în fundul iadului! Acolo stau în vecii vecilor că au dat jertfa lui Noroc”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Spune Bună ziua! Când zici, bună ziua, arăţi că Dumnezeu e bun”, explica părintele.