Epopeea justiţiei româneşti: cea mai temută bandă de tâlhari, lăsată de magistraţi să atace în voie

Patru membri ai uneia dintre cele mai temute bande de spărgători de bancomate şi de sedii ale unor societăţi comerciale, care opera în toată ţara, au fost „săltaţi” în această dimineaţă de poliţişti de la Direcţia de Investigaţii Criminale a IGP şi procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului General. Acuzaţiile care li se aduc: tâlhărie, tentativă de tâlhărie, tentativă de furt calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

De fapt, susţin surse judiciare, spărgătorii au dat, în ultimele luni, lovituri în mai multe judeţe din ţară (Argeş, Maramureş, Sălaj, Sibiu şi Bucureşti), iar modul de operare este acelaşi pe care îl aplică de câţiva ani: intrau în sediile firmelor, îi loveau cu brutalitate pe paznici şi furau bani din încasări, case de bani sau, în unele cazuri, spărgeau bancomatele instalate pe pereţeii exteriori ai societăţilor. Asta, dacă nu luat ATM-ul cu totul. Liderul bandei botezată „Giuleşti” era acum bucureşteanul Adrian Stancu, unul dintre „locotenenţii” temutului Gheorghe Cosma, mai cunoscut drept „Mafiotu”, aflat acum în închisoare, după ce cu aproape patru ani în urmă, a coordonat o serie întreagă de jafuri armate la bănci, reprezentanţe auto şi oficii poştale. Stancu este unul dintre membrii grupării conduse de Cosma care, în martie 2008, a fost pus în libertate de magistraţii Tribunalului Bucureşti pe motiv că măsura arestării preventive luate împotriva lui şi a altor membri ai bandei nu se justifică. Grupul s-a reorganizat însă şi a continuat seria atacurilor. În noiembrie anul trecut, unul dintre spărgători a fost prins în flagrant de oamenii legii, iar alţi doi membri ai bandei au fost daţi în urmărire. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au dat însă din nou dovadă de clemenţă şi nu doar că l-au eliberat pe cel capturat de poliţişti, dar au revocat şi mandatele de arestare emise în lipsă pe numele complicilor săi. Aşa se face că, spărgătorii au continuat să „lovească”. Între timp, anchetatorii au strâns noi probe împotriva lor în nu mai puţin de cinci cazuri şi îi vor prezenta, de această dată, judecătorilor Tribunalului Vâlcea, cu propunerea de arestare preventivă. Iată un scurt „bilanţ” al spărgătorilor, aşa cum a fost prezentat astăzi de anchetatori:  - infracţiune de tâlhărie/ În noaptea de 14 spre 15 aprilie 2010, au pătruns prin efracţie, în timpul nopţii, în incinta unei societăţi comerciale din comuna Mărăcineni, judeţul Argeş. După ce l-au lovit şi l-au imobilizat pe agentul de pază, au sustras din bancomatul amplasat într-o anexă a societăţii, 38.300 de lei, valoarea totală a prejudiciului fiind de 55.100 de lei. - infracţiune de tâlhărie /  În noaptea de 4 spre 5 noiembrie 2010, în jurul orei 1.00,  au forţat uşa de acces într-o agenţie bancară din localitatea Şomcuta Mare, judeţul Maramureş,  pătrunzând în interior, unde l-au agresat şi imobilizat, prin legare, pe paznicul  de serviciu. Suspecţii au încercat să forţeze uşa A.T.M.-ului şi, întrucât a sunat telefonul fix, au părăsit incinta, sustrăgând o unitate centrală de calculator aparţinând agenţiei, precum şi telefonul mobil, sprayul lacrimogen şi butonul de panică mobil, bunuri ce se aflau asupra paznicului. - tentativă la infracţiunea de furt calificat / În noaptea de 4 spre 5 noiembrie 2010, ora în jurul orei 3.00, au încercat să sutragă valori din sediul unei agenţii bancare din comuna Bocşa, judeţul Sălaj. - tentativă la infracţiunea de furt calificat / În noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2010, au pătruns prin efracţie în incinta unei societăţi comerciale din Sibiu, de unde au încercat să sutragă bani din bancomatul situat într-o încăpere de la parterul clădirii. - infracţiune de tâlhărie şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor / În noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2010, la sediul unei societăţi comerciale din Râmnicu Vâlcea, l-au atacat pe paznicul societăţii, pe care l-au imobilizat şi l-au deposedat de armamentul din dotare, după care au spart bancomatul din clădirea de la pază şi au sustras casetele cu sumele de bani din acesta.  - tentativă la infracţiunea de tâlhărie / În noaptea de 11 spre 12 noiembrie 2010, având feţele acoperite cu cagule, au pătruns în sediul unei fabrici din sectorul 6 al Capitalei, l-au imobilizat pe pompierul civil de serviciu şi au încercat să sustragă bani din bancomatul amplasat în clădirea de la intrarea în incinta fabricii.