O specie de bacterie reuşeşte să trăiască izolată într-un mediu fără oxigen, la o adâncime de 2,8 kilometri. Temperatura este de 60 de grade Celsius, iar lumina solară nu ajunge la ea. O echipă internaţională de biologi a descoperit în Africa de Sud un ecosistem întreg format dintr-o singură specie de bacterie, arată ŞtiinţaAzi.
Ea trăieşte complet izolată de alte specii şi îşi extrage carbonul, azotul şi sulful necesare propriei dezvoltări direct din materiale anorganice din natură, precum dioxidul de carbon, monoxidul de carbon sau bicarbonaţii.
Bacteria a fost descoperită încă din 2006 de o echipă de cercetători taiwanezi sub o mină din Africa de Sud. De atunci, cercetătorii au analizat în detaliu genomul speciei şi au constatat că este foarte adaptabilă.
Rezultatul studiilor a fost publicat în ediţia de astăzi a revistei Science.
Este pentru prima dată că oamenii de ştiinţă au descoperit un întreg ecosistem realizat dintr-o singură specie.
Bacteria "Desulforudis audaxviator", al cărei nume înseamnă "curajosul beţigaş de sulf călător", are formă alungită, ceea ce îi permite să se strecoare în cele mai mici unghiuri din roci în căutarea hranei, adică a acelor substanţe anorganice pe care să le incorporeze direct în organismul său.
Genele sale îi oferă şi o rezistenţă la atacurile virusurilor.
Se pare însă că oxigenul îi este fatal bacteriei - ea nu se poate apăra deloc faţă de el, ceea ce sugerează că bacteria nu părăseşte niciodată un mediu fără oxigen.
Cercetătorii cred că descoperirea bacteriei ce trăieşte în condiţii extreme întăreşte posibilitatea existenţei vieţii şi pe alte planete sau sateliţi naturali din Univers sau chiar din sistemul nostru solar.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi ŞtiinţaAzi.